Mijlocaşul Andrea Pirlo (31 de ani) va evolua din sezonul viitor la Juventus Torino, mutarea fiind posibilă după ce AC Milan a refuzat să-i prelungească înţelegerea, scadentă peste o lună şi jumătate. „Nu aş fi dorit să plec de la Milan, dar nimeni din conducere nu mi-a dat nici un semn că s-ar urmări semnarea unui nou acord. Am trăit zece ani foarte frumoşi în tricoul rossonero“, a declarat Pirlo, care a jucat 377 de meciuri pentru AC Milan, marcând 44 de goluri. Pirlo, care a semnat cu Juve pentru trei sezoane, cu un salariu stagional de 2,5 milioane de euro, are o carte de vizită impresionantă, în care apar nouă trofee cucerite cu Milan, după cum urmează: două titluri, o Cupă, o Supercupă, două Ligi, două Supercupe ale Europei, un CM al cluburilor. Mijlocaşul Andrea Pirlo (31 de ani) va evolua din sezonul viitor la Juventus Torino, mutarea fiind posibilă după ce AC Milan a refuzat să-i prelungească înţelegerea, scadentă peste o lună şi jumătate. „Nu aş fi dorit să plec de la Milan, dar nimeni din conducere nu mi-a dat nici un semn că s-ar urmări semnarea unui nou acord. Am trăit zece ani foarte frumoşi în tricoul rossonero“, a declarat Pirlo, care a jucat 377 de meciuri pentru AC Milan, marcând 44 de goluri. Pirlo, care a semnat cu Juve pentru trei sezoane, cu un salariu stagional de 2,5 milioane de euro, are o carte de vizită impresionantă, în care apar nouă trofee cucerite cu Milan, după cum urmează: două titluri, o Cupă, o Supercupă, două Ligi, două Supercupe ale Europei, un CM al cluburilor.