Pentru a primi un al doilea pachet de susţinere de la UE şi FMI, estimat la 50-60 mld. euro, Grecia va trebui să implementeze un program "curajos" de privatizări, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
"Grecia ar putea semna un nou memorandum cu troika (UE, FMI, BCE n. red.) pentru a-şi asigura continuarea finanţării cu 60 de miliarde de euro, fonduri care se adaugă celor din programul de salvare de 110 miliarde de euro în derulare. Noul împrumut va fi dat de Fondul European de Stabilitate Financiară", scrie publicaţia elenă Ta Nea, citând surse din cadrul UE şi FMI. Elementul central al noii înţelegeri este un program "curajos" de privatizări.
Separat, cotidianul financiar Imerisia notează că Grecia, care ieri a fost paralizată de o grevă generală împotriva măsurilor de austeritate, este pe punctul de a încheia un nou acord de împrumut, de 50 mld. euro, care presupune garantarea creditului cu active imobiliare şi lichide.
Şi actualul acord de împrumut prevede privatizări, guvernul elen prezentând luna trecută planuri pentru vânzarea de participaţii la companiile de stat, intenţionând să strângă 50 de miliarde de euro din privatizări până în 2015.
Executivul a anunţat că vrea să-şi reducă participaţiile la operatorul de telecomunicaţii OTE şi la ATE Bank, ambele cu operaţiuni în România, precum şi la compania de jocuri de noroc OPAP, Public Power Corporation şi Public Gas Corporation.
Majoritatea analiştilor apreciază că Grecia, stat împovărat de datorii, nu se va putea reîntoarce pe pieţele financiare anul viitor, aşa cum se prevede în programul UE-FMI, şi va avea nevoie de un plan secund pentru a-şi onora obligaţiile financiare.
Cancelarul Germaniei Angela Merkel nu va fi de acord cu suplimentarea fondurilor acordate Greciei dacă Atena nu îşi va dovedi determinarea de a implementa reforme.
"Putem ieşi din această situaţie