Mai mulţi lideri PSD şi-au exprimat dorinţa ca, în 24 de judeţe, USL să-şi modifice protocolul, iar cele două partide să meargă cu liste separate de candidaţi la alegerile de preşedinte de consiliul judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Liberalul Teodor Atanasiu a declarat că nu a avut loc o astfel de discuţie la nivelul USL şi nici nu crede că ar trebui să existe astfel de discuţii.
„Nu există pe agenda USL un astfel de punct de discuţie. De altfel, candidaţii comuni sunt obligatorii, conform protocolului, doar la preşedinţia consiliului judeţean şi la primăria reşedinţă de judeţ.
Nu am avut o astfel de discuţie, nici nu cred că este cazul să o avem, în primul rând trebuie să aşteptăm să vedem cum arată legile electorale pentru alegerile locale de anul viitor şi în funcţie de textul acestor legi vom putea decide modul în care vom candida”, a precizat Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba.
Teodor Atanasiu (PNL) şi Ioan Florea (PSD) se vor confrunta în sondajul intern USL privind alegerea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba. Rezultatele sondajului vor fi finalizate în luna iulie, cel târziu.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=24855
Mai mulţi lideri PSD şi-au exprimat dorinţa ca, în 24 de judeţe, USL să-şi modifice protocolul, iar cele două partide să meargă cu liste separate de candidaţi la alegerile de preşedinte de consiliul judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Liberalul Teodor Atanasiu a declarat că nu a avut loc o astfel de discuţie la nivelul USL şi nici nu crede că ar trebui să existe astfel de discuţii.
„Nu există pe agenda USL un astfel de punct de discuţie. De altfel, candidaţii comuni sunt obligatorii, conform protocolului, doar la preşedinţia consiliului judeţean şi la primăria reşedinţă de judeţ.
Nu am avut o astfel de discuţie, nici nu cred că es