Anca, naşa de botez a lui Petru Mircea jr, şi Ana, o prietenă foarte bună a Mădălinei Manole, acestea sunt persoanele cu care a vorbit Petru Mircea de pe telefonul artistei, după moartea soţiei sale. Anca, naşa de botez a lui Petru Mircea jr, şi Ana, o prietenă foarte bună a Mădălinei Manole, acestea sunt persoanele cu care a vorbit Petru Mircea de pe telefonul artistei, după moartea soţiei sale.
Libertatea a intrat în posesia desfăşurătorului convorbirilor telefonice pe care le-a avut Mădălina Manole în luna iulie a anului trecut. Conform actului, după ora 5.30, când se presupune că şi-a luat viaţa artista, Petru Mircea a sunat de pe mobilul ei la două numere de telefon. Primul apel, format la ora 6.44, a fost dat Ancăi, naşa de botez a fiului celor doi .
“M-a sunat Puiu (n.r. - Petru Mircea) să-mi spună ce s-a întâmplat. Nu mi-a venit să cred. Am început să plâng, mai ales că nu m-am aşteptat la acest gest”, ne-a spus ieri Anca.
«Era supărată pe casa de discuri»
Aproape trei ore mai târziu, la ora 9.03, soţul Mădălinei a sunat-o pe una din cele mai bune prietene ale artistei, Ana.
“O cunosc pe Mădălina de foarte mulţi ani. Eu am o firmă de imobiliare şi i-am vândut apartamentul pe care-l avea de pe vremea când era căsătorită cu Şerban Georgescu. Am rămas de atunci prietene. Cu mine a fost atunci când a aflat că e gravidă şi am sărbătorit la restaurantul «Burebista». Când am aflat că e cu Puiu, am întrebat-o dacă e fericită. Mi-a spus că da, că de această dată se simte respectată şi iubită. De aceea am fost foarte uimită când mi-a spus Puiu că s-a sinucis. Am început să plâng în hohote. Nu-mi venea să cred că nu mai e. Ştiu că era supărată şi dezamăgită pe casa de discuri. Pregătea de un an un album şi o tot amâna şi se supăra. Probabil că n-a mai rezistat”, ne-a declarat Ana.
«Eu am făcut aceste apeluri»
“Abonamentul funcţionează,