Cine nu-i exasperat de mizeriile din fotbalul nostru?
Ipotezele de lucru fiind, după cum se ştie, mai numeroase decît adevărurile, vin şi eu cu una personală: şi dacă UEFA, par example, se autosesizează la scandalurile zilnice din acest final de campionat românesc, face un dosar gros, cu toate declaraţiile zguduitoare - gen “Nu mă siliţi să vorbesc, că distrug campionatul!” - ia de bune toate denunţurile de trucaj şi suspiciunile la adresa arbitrajelor şi proclamă mîine-poimîine: “Campioana României nu se va califica direct în grupele Ligii Campionilor şi, ca atare, nu-i dăm nici un ban. Ea va fi obligată să treacă prin două-trei tururi preliminare”. Ce facem? Ne va durea în pălărie? În bască? În pix? Vom zice că bine ne-au făcut?
Sigur că e o ipoteză venită din exasperare. Dar cine nu e exasperat auzindu-i pe domnii Iancu şi Porumboiu şi văzînd cum tace domnul Stan? Eu, unul, nu mai am superlative pentru mizeria în care ne zbatem în fotbalul nostru; nu e numai oribil, e - ca să zic aşa - foarte oribil. Mi şi mi se bate capul că e din cauza celor zece milioane de euro care strălucesc la capătul etapei 34, ultima. Se combate cu vigoare şi această ipoteză: vedeţi-vă, domnilor, de treabă! Nu-i din cauza milioanelor! Atunci din ce le vin la gură atîtea injurii şi blesteme, dacă nu din bani? Detest vorba din veac: “Ca la noi la nimeni”, dar sînt pe cale să mi-o revizuiesc uşor-uşor. Aşa o fi şi-n Albania? Şi în Belarus? Sau, în ordine alfabetică, şi în Cipru? Şi cu ce m-ar încălzi? - vorba lui Dănuţ Lupu, auzind de amicalul cu Argentina.
Nu pot desigur evita întrebarea: dar dumneata, om al progresului, cu p mic şi cu P mare, cu cine ţii? O spun franc: cu Gaz Metanu’. Am scris-o mai demult, de cînd am auzit minunata strigătură: “Nu-i echipă în Ardeal ca echipa Gaz Metan!”. E singura echipă din campionat în real progres de la an la an, de cînd era
