Universitatea Craiova este ca şi retrogradată în Liga a 2-a. Echipa lui Adrian Mititelu are mari datorii la fisc şi la Victor Piţurcă. Fostul manager al echipei este de acord să renunţe la suma de 7 milioane pe care Mititelu i-o datorează cu condiţia ca acesta să cedeze clubul către autorităţile locale.
În caz că acest lucru nu se va realiza, Piţurcă vrea să contruiască o nouă echipă la Craiova, cu ajutorul Primăriei, oamenilor de afaceri din oraş si fostele glorii.
Victor Piţurcă a afirmat că noua echipă, Ştiinţa Universitatea Craiova, ar putea avea, pentru început, un buget de trei milioane de euro şi a admis că e posibil ca Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu să evolueze pentru aceasta.
"Am avut discuţii, în următoarea perioadă se va trece şi la fapte, cu siguranţă vom vedea dacă din vară se va înfiinţa o nouă echipă care să fie a oltenilor, o echipă în divizia a doua. Probabil va fi în aceeaşi serie cu Universitatea. Încă nu s-a stabilit ce nume i se va pune, dar probabil Ştiinţa Universitatea Craiova, iar palmaresul, suporterii să fie convinşi că va reveni noii echipe. Noua echipă pe care doresc să o fac este una de care îmi doresc ca suporterii să fie mândri. Noua echipă îşi doreşte să aibă un buget de trei milioane de euro. Indiferent de voinţa suporterilor, primăria nu îl va mai susţine niciodată pe Mititelu, el şi-a pierdut credibilitatea în faţa tuturor.
Dacă se formează o nouă echipă eu voi pune umărul cum vor trebui să pună umărul şi toţi marii fotbalişti ai Craiovei şi Cămătaru şi Cârţu, absolut toată lumea, asta mi-aş dori", a declarat Piţurcă.
Fostul manager al Universităţii Craiova a declarat că nu ar avea nicio problemă dacă ar pregăti o echipă în Liga a II-a sau a III-a, însă a precizat că are două oferte din prima divizie.
"Nu e nicio problemă pentru mine să antrenez în Liga a II-a sau a