Corpul transplantat. În cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală, desfăşurat sub egida UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, la 11 mai a.c., dna Mihaela Frunză, doctor în Filosofie, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“, a susţinut conferinţa cu titlul „Corpul transplantat – probleme etice“. (...)

Corpul transplantat. În cadrul Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală, desfăşurat sub egida UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, la 11 mai a.c., dna Mihaela Frunză, doctor în Filosofie, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“, a susţinut conferinţa cu titlul „Corpul transplantat – probleme etice“. Corpul constituie o temă privilegiată pentru medicina contemporană. „Bandajat, incizat, amputat, conectat, transplantat, vaccinat, înregistrat – toate int Publicitate ervenţiile mai mult sau mai puţin brutale pe care acesta le suportă în timpul procedurilor medicale îl transformă dintr-un sine personal într-un instrument, accesoriu, înveliş, ansamblu de organe, pacient, client sau beneficiar al unui sistem medical. Medicalizarea vieţii şi controlul tot mai accentuat pe care medicina şi industriile sale conexe – farmaceutică, dietetică, de întreţinere corporală – le joacă în viaţa de fiecare zi capătă reverberaţii noi atunci când sunt gândite în corelaţie cu un corp viu şi nu cu abstracţiunea statistică denumită «beneficiarul serviciilor de sănătate». Transplantul de organe reprezintă, pe lângă promisiunea salvării unor vieţi, o provocare continuă la adresa intuiţiei comune pe care o avem faţă de propria noastră corporalitate. «Corpul meu», în această instanţă neproblematică pe care o purtăm după noi de-a lungul vieţii, se înstrăinează de noi înşine şi sfârşeşte prin a fi un altul decât noi, rămânând însă un «acelaşi», un «altul acelaşi» profund legat şi profund se