Nu ştiu dacă acest titlu este original sau dacă l-am mai văzut pe undeva: în orice caz, la aceste cuvinte m-am gîndit aseară, în drum spre casă, după o splendidă zi de primăvară petrecută în Washington DC. La invitaţia unor buni prieteni, ne-am dus să ne plimbăm împreună prin Georgetown şi să vizităm faimoasa Dumbarton Oaks Garden. Am petrecut o zi întreagă într-o ambianţă cum nu se poate mai europeană, în cel mai american oraş al Statelor Unite. Grădinile au fost plănuite după Primul Război Mondial de către Beatrix Farrand pentru cuplul Mildred şi Robert Woods Bliss, colecţionari de artă şi mecenaţi. El fusese ofiţer şi diplomat de carieră, ea, moştenitoarea unei mari averi. În afara splendidei grădini şi a muzeului de artă bizantină şi precolumbiană, pe un teritoriu de aproximativ 16 acri de pămînt, donat în 1940 Universităţii Harvard, se extinde o minunată bibliotecă plină de cărti rare, înconjurată de cîteva clădiri anexe care adăpostesc o excepţională colecţie de documente istorice medievale. Pe o placă de marmură lîngă intrarea în muzeu, vizitatorul poate citi un mesaj lăsat de Mildred Bliss posterităţii, care începe cu cuvintele Those responsible for scholarship should remember that the humanities cannot be fostered by confusing instruction with education. Educaţia şi acumularea de cunoştinţe specializate sînt departe de a fi sinonime. La muzeu am ajuns după ce am vizitat grădinile; plimbîndu-mă puţin absent printre florile aranjate în straturi multicolore, mă gîndeam la rolul imens pe care l-au jucat aceşti multimilionari americani în promovarea artelor, a culturii şi chiar a ştiinţelor naturale, prin reţelele de biblioteci, de institute de cercetare şi prin donaţiile enorme făcute universităţilor şi unei puzderii de colegii risipite pe întregul continent. De fiecare dată cînd mă întreb, uimit, cum se face că în România de astăzi, unde sînt, totuşi, at