Cam ce fel de literatură se scria în Brazilia începutului de secol XX? „Revista Americana“ (1909-1919) a înregistrat, involuntar şi conştiincios, fluxul creator din capitala ţării, din Rio de Janeiro, din principalele oraşe de pe coastă.
Se scria, bineînţeles – mai mult decît orice altceva – poezie: toată lumea continua să fie de acord cu supremaţia artei versului, cea mai nobilă dintre toate. Dar ce fel de poezie? Aici se ivesc surprize şi nedumeriri. Pe parcursul celor 10 ani de apariţie a revistei s-a publicat exact acelaşi fel de poezie – un fel de simbolism cuminte, uşor obosit, ornamental, obsedat de puritatea parnasiană. Sunt poeme scrise toate în vers tradiţional, respectînd integral prozodia clasică; iar dacă poetul ţinea cu tot dinadinsul să atingă marea artă, atunci el compunea sonete. A-ţi traduce sentimentele în cele 14 versuri sacramentale bine strunite – iată idealul niciodată mărturisit, dar pururi prezent, al colaboratorilor la „Revista Americana”.
Au publicat atunci sumedenie de poeţi provenind din întrega ţară. Dar cînd se apucau să scrie, parcă locuiau pe aceeaşi stradă şi frecventau acelaşi cenaclu. António Sales, Hermes Fontes, Jonathas Serrano, Garcia Rosa, José Severiano de Resende etc.etc.etc., autori de la pragul secolelor, învăţaseră arta versului în ultimii ani ai veacului XIX pentru a sfîrşi ca autori interbelici. Figurează astăzi în istoriile literare ca reprezentanţi onorabili ai unui gen de literatură care, prin anii ’20, a încetat brusc să mai fie la modă. Locul lor în literatura braziliană, modest, şi l-au cîştigat însă cinstit, scriind poezie în maniera secolului al XlX-lea, adică fără nici o grabă.
Cei cîţiva mari autori brazilieni ai momentului, pentru că la 1910 existau cîţiva, strălucesc mai degrabă prin absenţă din revistă. Găsim de la ei doar cîteva semne şi nici o colaborare consistentă. Pentru a grupa
