Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Urdea, dezamăgit că Limanu nu a fost prinsă în programul de asfaltare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 mai 2011 ·

Primarul comunei Limanu, Nicolae Iustin Urdea, este dezamăgit de faptul că unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă nu a fost prinsă în programul de asfaltare derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„Nu am primit niciun metru de asfalt, deşi am avut proiect foarte bun. Cred că trebuia să dea câte zece kilometri de asfalt la fiecare, cum a fost cu SAPARD-ul şi cred că era toată lumea mulţumită", a declarat primarul Nicolae Urdea. Edilul a adăugat că nu înţelege de ce comuna sa nu a fost prinsă în acest program de asfaltare, cu atât mai mult cu cât 2 Mai şi Vama Veche sunt puncte importante de pe litoralul românesc, din punct de vedere turistic. Primarul Urdea a adăugat că intenţionează să contracteze o linie de credit pentru reabilitarea drumurilor din comună. „În lipsa unei alte soluţii, ne gândim să contractăm un credit de două milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor, având în vedere faptul că a fost trasă canalizare, iar drumurile nu sunt făcute", a subliniat edilul.

O altă variantă pe care primarul Urdea o ia în considerare este solicitarea de sprijin de la Consiliul Judeţean Constanţa. „Vom face un memoriu către Consiliul Judeţean pentru a obţine cofinanţare pentru investiţiile pe care le avem în derulare", a precizat primarul.

Lucrările la portul din 2 Mai, în stand-by

Edilul a adăugat că nici pentru lucrările la portul turistic din 2 Mai nu sunt fonduri deşi procedura de achiziţie a avut loc, iar contractul a fost atribuit. „La port au început lucrările de proiectare, însă nu avem banii pentru această investiţie. Am primit anul trecut 40 de miliarde de lei vechi pentru începerea lucrărilor, bani care însă ne-au fost retraşi din cauza faptului că nu am putut demara investiţia întrucât urma licitaţia. Deşi am transmis mai multe adrese la minister, nu am primit nicio înştiinţare cu privire la

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna Boris: Ursula von der Leyen anunţă un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

News.ro acum 12 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi, la Wroclaw, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală afectate de inundaţii, informează AFP. La Wroclaw, şefa Comisiei s-a întâl

Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat „de la distanță" mașina Tesla Cybertruck. „Nu este frumos”

Ziare.com acum 21 minute
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, susține că Elon Musk, fondatorul și președintele companiei Tesla, i-ar fi dezactivat "de la distanță" automobilul Tesla Cybertruck. Anunțul pe acest subiect a venit de la Kadîrov în ziua de 19 septembrie 2024, infor

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum o ora
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 54 minute
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum o ora
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Un bărbat a intrat cu briceagul în mână în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul instituţiei

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr din judeţul Argeş ce a intrat în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a început să ameninţe personalul din instituţie. Bărbatul fost reţinut de poliţişti.

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum o ora
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°