La Convenţia Naţională a PDL din 14 mai, candidatura lui Toader Paleologu este iluzia inocentă că în politică poţi deplasa energii prin gesturi simbolice subtile, prin bunul simţ ca stare şi nu ca slogan. În acelaşi timp, Vasile Blaga întruchipează garanţia îngustă a reabilitării mecanismului interior al maşinăriei partid, cu obiective pe termen mediu definite şi însuşite pragmatic, cu noi punţi de comunicare cu opoziţia. Unica opţiune strategic corectă este Emil Boc.

Varianta unui tehnocrat în fruntea Guvernului - în imaginarul colectiv, cineva lipsit de oricare simpatii politice care să se manifeste decisiv, foarte bine pregătit profesional, cu un nivel superior de înţelegere a problemelor şi disfuncţionalităţilor din plan socio-economic - îmi pare, de asemenea, o idee nefericită. În viitor, premierul României nu cred că ar trebui să fie altul decât Emil Boc.

Explicaţia principală pentru aceste două pronunţări nu ţine nici de eficienţa pârghiilor de putere de care dispune acum Emil Boc în partid, nici de suita obiectivelor îndeplinite prin actul de guvernare. El ar trebui să rămână, în continuare, în ambele funcţii pe care le deţine - cu toate slăbiciunile sale, cu toate reţelele clientelare moştenite sau dezvoltate în timpul activităţii sale, în ciuda stângăciilor, impreciziilor şi ezitărilor ce l-au caracterizat, în ciuda cotei de credibilitate scăzute la care a ajuns - în primul rând pentru faptul că, în opinia mea, poziţiile de premier şi de preşedinte al PDL este categoric indicat să rămână cuplate. Separarea lor, în acest moment, ar însemna o fractură păguboasă pentru formaţiunea aflată la putere, un semn major de slăbiciune asumat gratuit.

Punctual, înlocuirea lui Emil Boc din fruntea PDL este echivalentă cu o rupere vizibilă a partidului de Guvern. Ar putea coborî gradul de încredere al parlamentarilor şi al organizaţiilor teritorial