lui Italo Calvino
Viteazul soldat D. călătorea în acelaşi tren,
în acelaşi compartiment, cu viteaza şi rotofeia
văduvă M. Soldatul D. se întorcea cu o rană la picior,
o rană pe care o îndrăgea şi cu care se mândrea,
din război. Văduva M. se întorcea cu o sacoşă
burduşită cu carne macră la care se gândea
cu mândrie şi cu un fel de dragoste canibalică,
din oraş, de la piaţă. Soldatul D. îi aruncă o privire
furişă văduvei M. aranjându-şi pansamentul.
Văduva M. întoarse capul şi se gândi că soldatul D.
nu poate fi decât un soldat viteaz de vreme ce are
o rană pansată atât de frumos. Soldatul D. îşi întinse
piciorul rănit oftând şi, în treacăt, piciorul lui
se frecă uşor de piciorul durduliu al văduvei M.
oprindu-se chiar lângă sacoşa cu carne macră.
Văduva M. roşi în ambii obrăjori rotofei, soldatul D.
se gândi că vecina lui de compartiment e cu siguranţă
o văduvă vitează de vreme ce se întoarce cu o
aşa sacoşă burduşită din oraş, de la piaţă.
Soldatul D. fu inundat din creştet până-n tălpi
de o ciudată căldură şi îi puse mâna pe genunchi
văduvei M. care începu să tremure şi să asude
din creştet până-n tălpi. Soldatul D. se gândi
că a îndrăznit prea mult şi, răcindu-se din creştet
până-n tălpi, îşi retrase mâna de pe genunchiul
văduvei M. Văduva M. se gândi că nu este suficient
de atrăgătoare, aşa că îşi ridică doar cu o palmă
fusta neagră deasupra genunchiului. Soldatul D.
tocmai se uita pe fereastră, aşa că nu a observat
deloc manevra. Văduva M. se gândi că nu a fost
suficient de îndrăzneaţă aşa că îşi desfăcu decolteul.
Soldatul D. întoarse capul şi se înroşi
din creştet până-n tălpi. Îşi puse chipiul pe cap,
o salută milităreşte pe rotofeia şi viteaza @N_