Colocviul „Ion Hobana“, organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de SF şi Fantasy (7 mai 2011), nu înseamnă numai o sesiune de comunicări, ci înseamnă, din acest an, şi premiile „Ion Hobana“, care vor fi importante de-acum pentru întreaga suflare sefistă românească. Iar implicarea ASB vine să oficializeze cumva premiile, să le dea greutate. Bineînţeles că vor fi discuţii, ca la orice premii. Au fost încă de cînd s-a anunţat intenţia de a fi conferite. Au fost apoi cînd s-au anunţat cîştigătorii, cînd nu s-a anunţat juriul şi apoi cînd acesta a fost, în sfîrşit, făcut public. Şi vor mai fi în perioada următoare, cu trimiteri la alte premii, la polemici şi controverse mai vechi etc.
Dar să nu ne grăbim. Colocviul mai întîi.
A fost ediţia a doua, dar prima care poartă numele maestrului, oficializîndu-l astfel, dîndu-i o dimensiune care cere mult mai multă muncă, mult mai multă grijă pentru a nu greşi, pentru a nu lăsa manifestarea să cadă în rutină, în desuetudine, pentru a o înscrie într-o manieră modernă de a vedea lucrurile şi faptele din domeniul literaturii (şi nu numai) SF şi fantasy.
Am mai zis că nu sînt un fan al acestui gen de manifestări, pe care le consider urme ale unui trecut glorios, la care nu văd de ce ne-am mai întoarce. La ce să ne întoarcem? La tinerii ingineri electro, care ţineau comunicări despre fizica cuantică şi astronomie? Şi la acest colocviu am văzut oameni care, după formulări de genul „nu sînt specialist în domeniu“, se lansau în teorii şi avansau păreri proprii, viziuni personale despre diferite fenomene, spre disperarea (sau amuzamentul) celor din sală care, unii dintre ei, chiar erau specialişti în acele domenii.
Cui folosesc, la ce folosesc nişte imitaţii de conferinţe? Maniera asta de a organiza întruniri F&SF de „înalt nivel“ mă duce cu gîndu
