Constituţia reprezintă prima carte a neamului, un far călăuzitor care trebuie păstrat în permanenţă aprins, pentru a nu târî destinul unei ţări în nisipurile mişcătoare ale dezastrului naţional. Fără existenţa acestui cumul de înţelepciune, niciun popor nu ar putea exista. Condiţia este necesară dar nu este suficientă.

Dramatismul vieţii popoarelor este dat de nerespectarea de către oameni a acestei cărţi de căpătâi. Pentru că prevede drepturi şi libertăţi egale pentru cetăţeni şi o viaţă publică marcată de moralitate, prevederile unei constituţii democratice vin în contradicţie cu pasiunile egoiste care domină fiinţa umană. Istoria lumii este scrisă de către cei care reuşesc să evite textele constituţionale, acaparând averi uriaşe şi nemeritate prin deturnarea vicleană a banului public. Încălcarea principiilor constituţionale de către conducători este greu de dovedit, pentru că de regulă, sub faldurile drapelelor care proslăvesc buna-intenţie, defilează majoritatea instituţiilor statului care deţin puterea. Constituţia este o batistă, care are o faţă de un alb imaculat, păzită cu străsnicie ca dovadă a unei moralităţi depline şi cu cealaltă faţă înnegrita de răsuflarea cu miros de noroi a minciunii.

De la investire până în prezent, Guvernul Boc a emis 240 de Ordonanţe de Urgenţă. Nu există problemă legată de politica guvernanţilor a cărei rezolvare pare imposibilă, care să nu fi fost rezolvată prin emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă. Articolul 115, alineat (4) din Constituţia României prevede în mod expres faptul că Guvernul are delegare legislativă pentru emiterea OUG, numai în „situaţii extraordinare”, care a înlocuit sintagma la fel de ambiguă din Constituţia anterioară anului 2003: „cazuri excepţionale”. Nu se precizează în textul Constituţiei care sunt în mod concret situaţiile extraordinare. Această „uitare”, pentru care nu avem dovezi să demon