Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constituţia anemogenă a României după Băsescu şi Boc

Publicat in Ziua Veche, vineri 13 mai 2011 ·

Constituţia reprezintă prima carte a neamului, un far călăuzitor care trebuie păstrat în permanenţă aprins, pentru a nu târî destinul unei ţări în nisipurile mişcătoare ale dezastrului naţional. Fără existenţa acestui cumul de înţelepciune, niciun popor nu ar putea exista. Condiţia este necesară dar nu este suficientă.

Dramatismul vieţii popoarelor este dat de nerespectarea de către oameni a acestei cărţi de căpătâi. Pentru că prevede drepturi şi libertăţi egale pentru cetăţeni şi o viaţă publică marcată de moralitate, prevederile unei constituţii democratice vin în contradicţie cu pasiunile egoiste care domină fiinţa umană. Istoria lumii este scrisă de către cei care reuşesc să evite textele constituţionale, acaparând averi uriaşe şi nemeritate prin deturnarea vicleană a banului public. Încălcarea principiilor constituţionale de către conducători este greu de dovedit, pentru că de regulă, sub faldurile drapelelor care proslăvesc buna-intenţie, defilează majoritatea instituţiilor statului care deţin puterea. Constituţia este o batistă, care are o faţă de un alb imaculat, păzită cu străsnicie ca dovadă a unei moralităţi depline şi cu cealaltă faţă înnegrita de răsuflarea cu miros de noroi a minciunii.

De la investire până în prezent, Guvernul Boc a emis 240 de Ordonanţe de Urgenţă. Nu există problemă legată de politica guvernanţilor a cărei rezolvare pare imposibilă, care să nu fi fost rezolvată prin emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă. Articolul 115, alineat (4) din Constituţia României prevede în mod expres faptul că Guvernul are delegare legislativă pentru emiterea OUG, numai în „situaţii extraordinare”, care a înlocuit sintagma la fel de ambiguă din Constituţia anterioară anului 2003: „cazuri excepţionale”. Nu se precizează în textul Constituţiei care sunt în mod concret situaţiile extraordinare. Această „uitare”, pentru care nu avem dovezi să demon

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 7 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 6 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 6 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 3 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 5 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

20°
vin.

20°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°