Mâine sunt alegerile în PDL. Este ultimul partid care nu şi-a împrospătat garnitura cu care a participat la ultimele scrutine electorale. Emil Boc este şef peste suflarea pedelistă de când i-a încredinţat Băsescu, cel echidistant, sarcina de onoare de a conduce turma portocalie spre noi culmi de progres şi civilizaţie.
La prima vedere, fiind vorba despre un eveniment intern, de partid, chestiunea n-ar trebui să agite prea mult restul naţiei. Că nu este aşa, se vede de la o poştă: naţia nepedelistă s-a împărţit deja în două – cei care zic că dacă tot s-a sacrificat până acum, Boc trebuie să meargă mai departe şi să-şi desăvârăească…, iar alţii că Blaga e omul nou, care poate să producă o schimbare şi să recupereze terenul pierdut la bursa guvernării. Percepţia acestei poziţii din urmă este de cea mai pură sorginte comunistă: cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Cu alte cuvinte: odată dat ordinul de zi pe garnizoană, cum că bătrânul lup de mare merge pe mâna secundulului, şeful de echipaj aproape că iese din discuţie, chiar dacă scrutinul de pe vapor se vrea democratic. Mai mult, faptul că acesta din urmă e susţinut de mateloţi de prin bărcile din jurul navei – amiral, miroase a tentativă de răzmeriţă.
Din alt punct de vedere, opţiunea pro-Boc ar trebui să satisfacă opoziţia, nu să-I dea ghes să-l susţină pe acela cu care ar putea avea mai mult de furcă, în calitate de şef nou, dornic să se afirme. Pe Boc îl ştiu, îi cunosc limitele, şi chiar calităţile – dacă are vreunele, e suficient de uzat şi de discreditat în campaniile dure determinate de hârtoapele crizei, nu se bucură de prea multă autoritate în interiorul partidului, unde funcţionează cu succes grupurile de interese pe care prea adesea le şi încurcă. În locul lui Ponta şi Antonescu i-aş pune pe pesedişti să facă mitinguri de susţinere a micului clujean, cu convingerea că prin noul său mandat se p
