Despre Eugen Jebeleanu este vorba, născut la 24 aprilie 1911, sărbă torit cu discreţie zilele trecute în rotonda Muzeului Naţional de Literatură.
O expoziţie de fotografii de epocă, de manuscrise, de publicaţii şi de alte documente a creat ambianţa cea mai potrivită evenimentului. Au fost acolo Florica şi Tudor Jebeleanu, fiica şi fiul scriitorului. Au vorbit despre el poeta Ileana Mălăncioiu şi criticul Lucian Chişu, directorul instituţieigazdă. Am spus şi eu câteva cuvinte. A fost citită o emoţionantă scrisoare trimisă de Dorin Tudoran. Poetul nu a uitat că în momente grele pentru el, în anii ’80, când era persecutat de autorităţi şi intrase, ca protest, în greva foamei, Eugen Jebeleanu l-a sprijinit moral. A făcut-o prin declaraţii publice, ceea ce nu era chiar puţin în împrejurările de atunci.
Şi altor confraţi aflaţi în dificultate, mai tineri sau mai în vârstă, le-a venit Jebeleanu în ajutor. A fost mereu sprijinitorul necă- jiţilor din lumea literară, al nedreptăţiţilor, al marginalilor. Îi proteja pe boemii săraci când avea convingerea că sunt şi oameni de talent. Înainte de război îl descoperise pe Dimitrie Stelaru (Dumitru Petrescu), l-a publicat şi i-a şi dat numele literar. Îi ajutase pe Bogdan Amaru şi pe alţii. În anii postbelici, când el avea o situaţie bună iar alţii o duceau rău, unii dintre ei abia ieşiţi din închisoare, ca N. Carandino, i-a ajutat pe aceştia din urmă pe cât i-a stat în putere. În orice caz nu i-a ocolit, ci i-a ţinut aproape. Unii puteau fi văzuţi cu el mai în fiecare seară, la masa celebră de la restaurantul scriitorilor. În anii ei ultimi, când fusese bolnavă şi lipsită material, Hortensia Papadat-Bengescu avusese în Eugen Jebeleanu un sprijin. Şi pe alţii i-a ajutat, pe mulţi.
De ce o făcea ? Pentru că era altruist, generos din fire şi afectiv, chiar dacă nu prea dorea să se ştie că este astfel. Îşi ascund
