…vestea ca Loteria americana a vizelor pentru 2012 a fost anulata (pentru prima oara in istoria ei), m-a facut usurel nostalgic. Amanunte puteti gasi aici:

http://www.romanialibera.ro

Pentru necunoscatori, “Loteria Vizelor” e un program prin care guvernul SUA incearca sa reduca fenomenul imigratiei ilegale, oferind, anual si aleatoriu, 50,000 de permise de rezidenta aplicantilor din intreaga lume. Multi oameni, de-a lungul si de-a latul planetei isi agata sperantele de aceasta loterie, aplicand an dupa an.

E aproape un ritual – un ritual pe care il inteleg, dar la care nu am luat niciodata parte.

(Nota: Ceea ce urmeaza e o istorie adevarata, pe care cunoscutii o stiu, dar nostalgia ma indeamna s-o impartasesc.)

Nu am intentionat niciodata sa parasesc definitiv Romania, dupa cum nu intentionez nici acum. N-ai cum fugi de-acasa. N-ai cum sari peste propria ta umbra. Am fost, insa, revoltat (si, banuiesc, nu sunt singurul) de umilitoarele cozi de asteptare la fiecare ambasada pentru o amarata de viza, de intoarcerile de pe aeroport (am avut parte si din astea – dar asta ar fi o alta poveste), s.a.m.d. Am copilarit citind carti in care eroii mergeau dintr-o tara in alta, in cautarea iubirii sau aventurii, fara ca vreodata – o singura data – problema vizelor de intrare sau iesire sa fie ridicata. Era, pentru mine, o lume de basm, o lume incredibila. De aceea, primul meu gand dupa vestea fugii lui Ceausescu a venit firesc: “De acum, vom putea calatori oriunde!“. Basmul devenise realitate. N-a fost sa fie. Nu atunci, oricum. Cum nu stiam asta, nici nu m-am grabit sa “ies”. Primele mele iesiri au fost in Ungaria, Ucraina (pe atunci inca parte a URSS) si … Polonia.

In ‘94 am ajuns in Franta, la un masterat. La intoarcere, am gasit in cutia postala un plic urias pentru dimensiunile acelor cutii postale de bloc, facute doar pentru scrisori sta