Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Karmasch a câştigat peste un kilogram de medalii

Publicat in Adevarul, vineri 13 mai 2011 ·

În doar cinci ani şi jumătate de când practică înotul, Alexandra a reuşit să adune peste 50 de medalii la concursurile la care a participat.

Era doar de o şchioapă când a fost adusă de părinţi prima dată la bazinul de înot. Acum zâmbeşte şi spune că aşa a fost să fie. Aveam probleme de sănătate şi medicii i-au recomandat mamei ei să o ducă la mare din trei în trei ani. „Mă aruncam pur şi simplu în valuri spre disperarea mamei care stătea pe mal cu sufletul la gură. A decis pe loc că trebuie să învăţ să înot. Aşa am ajuns eu la bazin“, explică micuţa campioană.

A învăţat să înoate în trei zile

Primul contact cu înotul a fost un succes, aşa cum afirmă şi antrenorul Alexandrei, iar fetei i-a luat doar trei zile să înveţe să înoate. După numai un an de antrenamente, Alexandra participa şi câştiga medalia de aur la primul ei concurs. „Bine, este vorba despre un concurs local organizat de Clubul Sportiv Municipal din care fac eu aprte, dar să baţi alţi 30 de copii e totuşi ceva“, spune fata.

Peste 50 de medalii câştigate

Au trecut de atunci cinci ani, iar Alexandra are la activ numeroase participări la concursuri de înot din întreaga ţară. Şi a adunat „peste un kilogram de medalii“. „Am peste 50 de medalii acasă pe care le ţin într-o cutie. Mama le-a lipit pe dos etichete ca să ştiu care de pe unde este“, povesteşte sportiva. Ultima ei „ispravă“, cupa „Tyr Flykick“, concurs internaţional de înot care a avut loc la Baia Mare la finele lunii aprilie.

A participat la şapte probe, iar la şase dintre ele a reuşit să câştige medalia de aur. Tot atâtea a reuşit să câştige şi la Naţionalele de la Piteşti, din luna martie. Are trei titluri de campioană naţională şi cinci de vicecampioană.

Şi-ar dori să ia ore de dans

Cu toate că face şase zile pe săptămână câte trei ore de antrenamente şi face şi cursuri la o şcoală fără profil s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°