Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul studentului de gardă

Publicat in Viata Medicala, vineri 13 mai 2011 ·

Căutate de unii, evitate de alţii, gărzile sunt pentru viitorii medici o ocazie de a scoate nasul din carte şi a da ochii cu pacienţii. Întâmplări şi impresii din orele petrecute la camera de gardă a Spitalului Universitar sunt descrise la rubrica „Student la medicină“ de dra Sorina Vasile. (...)

Ce simte un student care stă de gardă ca să-şi răscumpere absenţele de la stagiu

Două doctoriţe tinere se învârt în jurul unei bătrâne culcate pe un pat înalt şi portocaliu de la „Deşocare“, camera îngustă unde sunt aduse urgenţele la Spitalul Universitar de Urgenţă. Îi apasă încheietura mâinii doar-doar găsesc urmă de puls. Înfăşoară braţul cu o manşeta neagră ca să-i ia tensiunea, dar aparatul s-a stricat iar. Pacienta e foarte slabă. Are obrajii roşii, e galbenă şi trage aer în piept cu gura deschisă în „O“, ca o soprană obosită care face vocalize. De sub pijamaua albă cu floricele ies multe fire albe de plastic, legate la un monitor care bipăie o dată la zece minute. Doctoriţele care au grijă de bătrână sunt încruntate ca soldaţii în luptă. Când vin analizele, îi mai bagă o rundă de medicamente în branula roz agăţată de o venă mai groasă de la mână. Una din doctoriţe spune îngrijorată: „În ritmul ăsta, nu mai rezistă până mâine dimineaţă. Ce-i mai facem?“. Cealaltă pune repede stetoscopul pe pieptul bătrânei şi auscultă: „O mai lăsăm puţin şi îi mai punem un rând de perfuzii, parcă şi-a mai revenit puţin de când e aici“. În cărţi nu există moarte

Stau în camera de gardă din Municipal de şase ore. Fac aici stagiul de Gastroenterologie şi am venit să recuperez două absenţe. Dacă vrei să fii primit la examen, nu poţi să lipseşti la mai mult de trei seminarii sau stagii. În anii mici, înveţi dumnezeieşte lecţiile pe care le-ai pierdut. După anul III, stai câteva ore de gardă şi rogi un doctor să te supravegheze şi să-

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 5 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°