Adaosul de contur

Motto: „ Iconarul e singurul artist al lumii

acesteia care lucrează potrivit

dreptarului altei lumi, al unei

lumi care încă nu există

„ Sorin Dumitrescu (Noi şi icoana)

„ Fătul meu, îmi spune mama, ar fi trebuit să

rămâi în sat să pictezi icoane împărăteşti, nu

să scrii snoave prin ziare...”

Îşi aminteşte de când l-am ajutat pe Joachim,

iconarul, să zugrăvească pereţii bisericii din Tireac.

Îi pregăteam culorile în vase ciobite, le urcam pe

scândurile

schelelor unde lucra. Adesea avea ochii împăienjeniţi

şi îl ţineam de mână să poată urca sau coborî.

„ – Nu mai vezi, îi ziceam, hai să te odihneşti”...

„ – Eu nu de ochi mă folosesc, ci de ceea ce arde în el ...”

Îmi lăsa în grijă să acopăr cu purpură hlamidele

îngerilor şi cu bronz aureolele. Iar când nu mă

vedea le schimbam liniile feţelor: pe a Sfântului Toma am

alungit-o să semene cu bunicul Dumitru, mâna lui

Ieremia am făcut-o noduroasă ca a lui Balie,

morarul; ochii Sfântului Ilie i-am făcut oblici

precum ai lui Toma, cârciumarul.

Când l-au întrebat cantorii bătrâni de ce

seamănă unii sfinţi cu oamenii din sat, Ioachim m-a

privit hâtru şi s-a întors spre ei:

„ – Nu vine nici o privire din icoane dacă ele nu şi-o iau

din trupul lumii...”

„ – Dar, scrie la Solomon că trupul cel putrezitor

îngreuiază sufletul”, au mai adăugat ei.

„ – Sufletul nu stă ca intestinele în trup, le-a strigat,

el îţi iese pe ochi: fără flacăra lui pictura e viermuială...”

şi le-a întors spatele urcând singur pe schele.

Altădată a venit Varvara, soţia lui, şi l-a dojenit că

umblă gol când pictează sfinţii.

„ – Tu mă pofteşti, muiere, a râs. Când sunt cu sfinţii

n-am sex, nu ve