Când văd filmele lui Asghar Farhadi, mă încearcă o curiozitate teribilă, o dorinţă ascunsă de a trăi şi de a fi înconjurată de oameni pentru care onoarea este supremă, minciuna – un păcat capital, pentru care există întotdeauna o explicaţie a straturilor sociale, iar demnitatea personală este mai presus de orice. Filmele lui Farhadi m-au impresionat şi m-au teleportat într-o lume a ideilor şi principiilor pe care le credeam demult uitate. Dar doar atât printre iranieni şi filmele lor. (...)

Când văd filmele lui Asghar Farhadi, mă încearcă o curiozitate teribilă, o dorinţă ascunsă de a trăi şi de a fi înconjurată de oameni pentru care onoarea este supremă, minciuna – un păcat capital, pentru care există întotdeauna o explicaţie a straturilor sociale, iar demnitatea personală este mai presus de orice. Filmele lui Farhadi m-au impresionat şi m-au teleportat într-o lume a ideilor şi principiilor pe care le credeam demult uitate. Dar doar atât printre iranieni şi filmele lor. Pe Farhadi l-am descoperit după ratarea de la Berlinală a filmului Nader şi Simin. O despărţire. Toată presa de specialitate vorbea numai despre cinematografia iraniană, despre situaţia lui Jafar Panahi şi cenzura pe care o trăiesc, despre regimul în care se fac filme, despre sensibilitatea lor absolut aparte. Cum ratasem orice minimă şansă de a vedea curând filmul premiat cu Ursul de Aur, tot ce îmi rămăsese era să caut primele filme ale lui Farhadi. Şi în acest mod simplu am pornit cronologic în descoperirea universului său, mai ceva ca un elev conştiincios. Fireworks Wednesday (Artificiile de miercuri, 2006) ascunde emoţii puternice printr-un atent portret tr Publicitate idimensional. Un element de stil la Farhadi este intersectarea destinelor personajelor, precum crearea unei pânze de păianjen, cu migală şi multă grijă. Sunt personaje bine conturate, un lucru demn de re