Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când văd un om de ispravă sau un lucru bine meşterit, mă bucur ca şi cum în mijlocul isprăvilor aş fi eu însumi.
Pe Matei Silvian nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată şi nu ştiu nimic despre dânsul. Dar mi-a ajuns la redacţie o carte care-i poartă semnătura. Se numeşte „Memoria brazdei - Monografia comunei Peştişani" şi a fost publicată, în condiţii tipografice modeste, la Editura Didactică şi Pedagogică, în 2004.
Deşi nu este opera unui condei celebru şi nici nu abordează subiecte magnetice, iar timpul meu este drămuit sever de obligaţiile profesionale, mi-am făcut timp să arunc o jumătate de ochi peste volumul de aproape 400 de pagini. M-a „furat" instantaneu! Vinovate trebuie să fie stilul curat al autorului şi abordarea unor locuri cu care am legături trainice, mai ales prin vraja copilăriei.
În primele pagini, autorul încearcă parcă să-şi justifice imensul efort de documentare, oferindu-ne o descriere care, vă jur, nu conţine niciun fel de exagerare. „Relieful cuprinde munţi întunecoşi, dealuri, platouri fertile şi şesuri întinse ca o poală spre lunca Jiului... Douăzeci de afluenţi principali formează râul Bistriţa, ce străbate vijelios mijlocul comunei Peştişani".
Dar contemplarea frumuseţilor locului este depăşită rapid, iar autorul ajunge la marea provocare a cărţii sale: refacerea, bucată cu bucată, a istoriei acestor locuri, folosind izvoare care merg până în bezna Evului Mediu. E fascinant să afli că locuri pe care le-ai bătut cu pasul - Brădiceni, Cioropei, Bogdăneşti, Huloni, Brătieşti, Boaşca, Merlăriţa, Drăgoieşti, Boroşteni, Gureni, Mămăroi, Deleţi - se numesc aşa pentru că poartă peste timp memoria unor oameni de ispravă.
Fascinante sunt şi poveştile despre construirea, cu o sută, două sau chiar trei sute de ani în urmă, a numeroaselor biserici şi troiţe, multe de lemn, pe care le poţ
