Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Krstanovic X4! Pivotul sârb va juca a patra finală a Diviziei A alături de 'U' Mobitelco

Publicat in Pro Sport, vineri 13 mai 2011 ·

La al doilea an ca antrenor principal, Marcel Ţenter a calificat"U" Mobitelco pentru al doilea an consecutiv în finala Diviziei A.Astfel, formaţia clujeană şi Asesoft îşi dispută titlul pentru apatra oară în ultimele şase sezoane. În trei dintre acestea a jucatşi pivotul sârb Zoran Krstanovic, care va fi pe teren şiacum.

În finalele jucate de "U" în 2006, 2008 şi 2010 s-au rulat multenume care şi-au lăsat amprenta în istoria clubului clujean, de laSeals la Dumitrescu, Buckman, Lăpuşte sau Medvedj. Doar treijucători au bifat însă prezenţe în toate cele trei finale şi seaflă şi astăzi în lotul echipei "universitare", pregătiţi pentru onouă bătălie pentru titlu cu CSU Asesoft. Zoran Krstanovic estesingurul stranier care prinde a patra finală, lui alăturându-i-seclujenii Mihai Silvăşan şi Paul Chetreanu.

"Sunt fericit că am prins toate cele patru finale, dar şi puţintrist, deoarece nu am câştigat până acum. Vrem să ne luăm revanşapentru toate eşecurile suferite, avem experienţa sezoanelor trecuteşi, cred, o şansă bună acum. Primele două meciuri sunt cele maigrele, deoarece sunt în deplasare. Sperăm să ne întoarcem cu celpuţin o victorie de la Ploieşti", a precizat Krstanovic.

"E timpul să se schimbe campioana"

Ultima finală fără CSU Asesoft s-a disputat în 2003 între WestPetrom Arad şi Dinamo, "câinii roşii", printre care se regăsea şiClaudiu Fometescu, adjudecându-şi atunci trofeul. Fometescu,singurul jucător de la "U" care a cucerit titlul de-a lungulcarierei, speră să facă parte din echipa care întrerupe seria deşapte succese ploieştene.

"West Petrom era un fel de CSU Asesoft la vremea respectivă, ne-ambucurat că am învins‑o, deoarece începuse să domine baschetulromânesc. CSU Asesoft a fost o provocare pentru restul echipelor,toţi au vrut să-i bată şi s-a investit mai mult. "U" încearcă să-idetroneze. Cu siguranţă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 27 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 35 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°