Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia despre scutul antirachetă din România: “Ne pregătim pentru cel mai rău scenariu posibil”

Publicat in Antena 3, vineri 13 mai 2011 ·

Instalarea scutului antirachetă american pe teritoriul României nu este văzut cu ochi buni de Rusia. Mai exact, prin adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov a declarat că Rusia analizează “modalităţi de protejare a poporului, dacă Rusia nu este consultată în cadrul unor negocieri cu NATO”, conform agenţiei RIA Novosti.

“Nu sunt numai negocieri, se face şi ceva serios. Ministrul Apărării trebuie să se pregătească pentru cel mai rău scenariu posibil”, a continuat adjunctul ministrului Apărării din Rusia.

Declaraţia lui Antonov vine la scurt timp după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a declarat că negocierile cu americanii avansează lent. “Pentru moment, progresul este lent, dar secretarul de Stat american Hillary Clinton a promis să adopte măsuri”.

Aceasta nu este prima ocazie când Rusia se declară îngrijorată de prezenţa scutului antirachetă atât de aproape de graniţele sale. La începutul lunii mai, ministrul Lavrov a cerut garanţii juridice din partea SUA cu privire la amplasarea scutului la baza militară din Deveselu.

"În această situaţie, este şi mai necesar să primim garanţii juridice din partea Statelor Unite, asupra faptului că sistemul antirachetă care urmează să fie amplasat în Europa nu este îndreptat împotriva forţelor strategice nucleare ruse", a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe, citat de agenţiile de presă ruseşti.

Amplasarea scutului antirachetă la baza militară de la Deveselu a fost adoptată în şedinţa CSAT de la începutul lunii mai şi anunţată de preşedintele Traian Băsescu. La Deveselu vor fi dislocaţi în medie 200 de militari americani. Numărul maxim de soldaţi americani care ar putea ajunge la baza aeriană românească este de 500.

Traian Băsescu a menţionat că baza aeriană va rămâne sub comanda românească, comandantul bazei fiind un ofiţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 3 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 3 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°