Aparitia volumului Virstele, lansat la sfirsitul anului 2007, a trecut aproape neobservata in bibliografia generala a proaspatului octogenar Mircea Horia Simionescu. O carticica fara pretentii (avind pe coperta un autoportret din 1945 al scriitorului, realizat in argila cenusie...), garnisita cu desene in carbune si tus, tiparita pe o hirtie deloc grozava si aparuta la mica, dar inimoasa Editura Bibliotheca din Tirgovistea natala.
Un exercitiu de modestie, in fond, intr-o cultura ce premiaza de regula cartile masive, strivitoare. Fapt este ca nu aceasta scriere originala, ci reeditarea la Humanitas a Ingeniosului bine temperat si reeditarea la Cartea Romaneasca a Nesfirsitelor primejdii, primul „roman“ propriu-zis al autorului, au fost adevaratele evenimente de sezon… S-a scris, oricum, prea putin despre micile carti „acompaniatoare“ ale autorului, despre „piesele de camera“ ce graviteaza in jurul marilor simfonii...
Virstele s-a dorit a fi „o carte a intimplarilor de a doua marime“, un mai vechi proiect, dupa cum noteaza, in „incipit“, autorul retras peste vara in solitudinea casei de la Pietrosita. Putem vedea in paginile volumului o discreta addenda la opera unui prozator de virf (ma numar printre cei ce cred cu tarie ca MHS este cel mai important prozator roman in viata), dar si o noua secventa dintr-un mare text unitar: opera in integrum. Am gresi, cred, daca am discuta-o separat, ca scriere autonoma, cind ea reprezinta doar o extensie, o prelungire. Intreaga opera a scriitorului tirgovistean e o enorma masinarie fantezista de prelucrare livresca, artefactuala a (auto)biografiei – o comedie metaumana, o artistica intoarcere a lumii pe dosul conventiilor sale.
Un cosmos alternativ, o lume paralela, „de hirtie“, in care faimoasa si spectaculoasa tetralogie a Ingeniosului bine temperat este doar partea cea mai impozanta, cu id
