Caravana cinematografică, proiect pe care l-am iniţiat în cadrul IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), a fost construit în ideea de a completa predarea istoriei perioadei comuniste în licee.

Există din 2008, editat sub egida IICCR, un astfel de manual alternativ, „O istorie a comunismului din România”, pe care unele licee îl utilizează, altele nu. Până acum nu am întâlnit licee unde acest manual era luat în cosideraţie. Între timp, am realizat că acest proiect nu este un adjuvant la un manual foarte bine construit, dar ignorat, ci un proiect în sine care se bazează pe capacitatea unei poveşti de a ilustra o realitate care se refuză conceptului. Nimic mai absurd decât un regim totalitar; cei care nu l-au experimentat îl consideră o farsă interesantă, atractivă, în care unii chiar şi-ar dori să joace pentru că este cool exact ca în reclama care ne descrie senzaţiile tari din ’69. Care, trebuie spus, nu se pot compara cu cele „supertari” din anii ’50. Trecut-au anii...

Am întâlnit acest gen de reacţie, nu o condamn, aşa cum nimic din ceea ce ţine de această experienţă de comunicare cu noua generaţie nu face obiectul dispreţului, unui complex de superioritate, ci dorinţei de a înţelege şi de a te face înţeles. În definitiv, cu ce au fost mai buni tinerii şi eminenţii intelectuali interbelici seduşi de ordinea totalitară, de forţa şi disciplina întruchipată de nazism sau legionarism sau fascism, în timp ce asasinatele şi metodele de tip terorist reclamau energetismul brutei, cu ce au fost mai subtili intelectualii care au îmbrăţişat comunismul ca pe o religie a salvării în timp ce vrafuri de dovezi demonstrau exact contrariul, eliminarea drastică a oricăror libertăţi, înjosirea fiinţei umane, lichidarea fără milă a oponenţilor? În cele din urmă plaja de opţiuni nu s-a schimbat atât de radical pe cât sunt