Bucureştiul a găzduit recent al VII-lea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular cu participare internaţională, organizat sub egida Asociaţiei Europene de Nefrologie şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant (ERA-EDTA). O amplă relatare de la acest eveniment este realizată de dl prof. dr. Mihai Voiculescu şi dna dr. Diana Zilişteanu. În plus, dl prof. dr. Gérard London, preşedintele în exerciţiu al ERA-EDTA şi preşedintele Congresului de la Bucureşti, răspunde câtorva din întrebările dnei dr. Mihaela Frînculescu. (...)
La sfârşitul lunii aprilie, Bucureştiul a găzduit cel de-al VII-lea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular cu participare internaţională, organizat de Asociaţia de Nefrologie şi Acces Vascular din România, Asociaţia pentru Studiul Bolilor Renale Ereditare din România, alături de Fundaţia „Academician Marin Voiculescu“, sub egida Asociaţiei Europene de Nefrologie şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant (ERA-EDTA). Ca şi la precedentele două ediţii, Congresul a fost prezidat de dl prof. dr. Gérard London, preşedintele în exerciţiu al ERA-EDTA, alături de dl prof. dr. Mihai Voi Publicitate culescu, şeful Centrului de Medicină Internă-Nefrologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, preşedintele Asociaţiei Române de Nefrologie şi Acces Vascular şi al Fundaţiei „Acad. Marin Voiculescu“. Această importantă manifestare ştiinţifică, la care au participat nefrologi din ţară şi din străinătate, a fost un prilej de actualizare a ghidurilor terapeutice în domeniul Nefrologiei, de schimb de informaţii pe teme extrem de diverse şi cu impact imediat, atât în activitatea de îngrijire a bolnavilor, cât şi în dezvoltarea proiectelor de cercetare. În cuvântul de deschidere a congresului, atât dl dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, cât ş