Alania Vladikavkaz, fosta echipă a românului Gheroghe Florescu, care acum evoluează în liga secundă, s-a calificat în finala Cupei Rusiei, şi automat în viitoarea ediţie a Europa League, fără să înscrie măcar un gol de-a lungul parcursului său până în ultimul act.
Este pentru a doua oară în istoria Cupei Rusiei când o echipă din liga secundă s-a califică în finală, precedenta performanţă de acest fel fiind reuşită de FC Terek Grozny. În ultimul act, care va avea loc pe 22 mai, Alania o va întâlni pe TSKA Moscova, deja calificată pentru ediţia următoare a Ligii Campionilor.
Parcursul incredibil al Alaniei a început în luna iulie a anului trecut, atunci când a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu KAMAZ Naberezhnye Chelny, calificându-se mai departe în urma loviturilor de departajare. În turul următor, povestea s-a repetat, 0-0 împotriva lui Gornyak Uchaly şi victorie cu 5-4 la penaltyuri.
Norocul echipei lui Vladimir Gazzaev a continuat şi în sferturi. Alania ar fi trebuit să joace împotriva lui FC Saturn, dar adversarii au dat faliment, astfel că gruparea din Vladikavkaz a avansat în semifinale, acolo unde, după un alt 0-0, s-a calificat în ultimul act după victoria cu 6-5 la penaltyuri în faţa lui FC Rostov.
„TSKA este în mod evident favorită în finală. Dar în astfel de meciuri asta nu mai contează atât de mult. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a câştiga”, a declarat Gazzaev la finalul unei alte calificări fără gol marcat.
Alania Vladikavkaz, fosta echipă a românului Gheroghe Florescu, care acum evoluează în liga secundă, s-a calificat în finala Cupei Rusiei, şi automat în viitoarea ediţie a Europa League, fără să înscrie măcar un gol de-a lungul parcursului său până în ultimul act.
Este pentru a doua oară în istoria Cupei Rusiei când o echipă din liga secundă s-a califică în finală, precede