Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălin Ciucă suferă pentru Ştiinţa

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 mai 2011 ·

Fotbalistul Universităţii nu şi-a simţit piciorul trei zile după operaţie, iar acum face recuperare patru ore pe zi, având deja voie să lovească mingea

Operat pe 23 martie, la Roma, de ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng, Mădălin Ciucă se află în program de recuperare la clinica „Villa Stuart“. Fundaşul central al Craiovei s-a accidentat în meciul cu Astra din retur şi a fost nevoit să îndure un nou calvar, după ce în 2006 fusese operat la genunchiul drept pentru aceleaşi probleme medicale. „Bine că a ajuns la Roma pe mâna unor profesionişti adevăraţi. Deja a trecut la alergări uşoare şi are voie să lovească uşor mingea cu piciorul stâng. Asta se întâmplă după-amiaza, mai bine de o oră pe zi. Dimineaţa efectuează un program la sală, cam două ore şi jumătate, cu exerciţii de forţă şi echilibru. Săptămânal este consultat de specialişti şi i se face programul pentru săptămâna următoare“, au dezvăluit persoane apropiate jucătorului. Mădălin Ciucă a fost operat de celebrul medic ortoped Paolo Mariani, cel care l-a avut pacient, în urmă cu o săptămână, şi pe francezul Philippe Mexes, fundaşul central al formaţiei AS Roma. Mădălin Ciucă a beneficiat de gratuitate la operaţie, iar acum locuieşte la Roma, alături de soţie, într-un apartament pus la dispoziţie de clubul Universitatea, mergând la clinică doar pentru consultaţii şi recuperare. Patronul Adrian Mititelu l-a sunat de câteva ori, însă cel mai des vorbeşte cu doctorul Claudiu Stamatescu.

50 de zile de chin

Condiţiile de recuperare şi profesionalismul celor care îl înconjoară îi mai îndulcesc amărăciunea fotbalistului oltean, care a urmărit neputincios cum Universitatea se duce spre matineu. „I-a fost greu la început. Trei zile după operaţie spunea că nu şi-a simţit piciorul. Acum este bine, chiar dacă mai resimte dureri. Au trecut 50 de zile de la operaţie şi va mai tr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°