De 10 mai, dată cu conotaţii regale, am ajuns în Împărăţia filmelor ! Spre deosebire de Bucureşti unde îşi făceau bine simţită prezenţa Sfinţii de Gheaţă (ca nepoată de meteorolog ştiu şi denumiri şi taine tradiţionale), aici era deja vară, cam 25 de grade, cald şi frumos (nu ca anul trecut, când a plouat de-a rupt, acum l-au lăsat doar pe Woody Allen să găsească romanticii stropi care au inspirat şi „Umbrelele din Cherbourg" ... sau pe Gene Kelly cu celebra lui melodie!)

Oraşul încă se pregătea de marea deschidere. Ca şi pe la noi, magazinele sau clădirile cu care ne obişnuisem s-au mai schimbat, ba însăşi gara care amintea de Sosirea trenului fraţilor Lumiere este acum în refacere, ca la Teatrul nostru naţional, unde se joacă în continuare printre reparaţii, tip chirurgie estetică arhitecturală.

La minusuri: s-au înmulţit cerşetorii, care pare-se că n-au prins un loc în avioanele care îi repratriază, ghici unde?

Altfel, e plin de petunii multicolore, clachete şi cutii de bobine de film devenite anacronice de când cu digitalul, dar scenografic dând atât de bine prin vitrine.

Prima vizionare, ca să nu intrăm prea brusc în ritmul infernal, dar atât de dulce al vizionărilor, a fost stabilită la ora 11, după care zilnic vor fi proiectate noile titluri sau cele vintage, de la 8.30 dimineaţa şi până după miezul nopţii.

Woody Allen a făcut o supriză de mare clasă cinefilului pasionat, cu o comedie romantică stil intelo, pe care dacă vreţi s-o gustaţi până la capăt şi nu sunteţi familiarizaţi cu o parte dintre nume, cu amănunte cu tot, căutaţi-le pe Internet, că n-o să vă pară rău: Dali, Matisse, Picasso, Scott şi Zelda Fitzgerald, Gertrude Stein, Modigliani, Man Ray, T.S. Elliot, Braque, Hemingway, dar şi Toulouse-Lautrec, Josephine Baker, Degas...

Parisul o să vă ispitească, mai ales dacă vi se induce ideea că se poate călători în timp,