Citeam articolul colegului de ziar Ion Petrescu, care la rândul lui citise articolul colegului Marius Bâtcă. Îi apreciez pe amândoi, pe domnul Petrescu de mai de mult, îi apreciez stilul întotdeauna elegant, elevat, cariera jurnalistică, îi invidiez calmul şi stilul concis, sursele de informare şi posibilităţile.
Am mai făcut şi schimb de mesaje, opinii pe mail, facebook sau blogurile personale. Păstrăm o relaţie de respect şi colegialitate. Dânsul, îmi permit să îi spun aşa pentru că este un jurnalist adevărat, apreciază, poate, la mine ”tinereţea” jurnalistică şi de aici entuziasmul.
Întotdeauna am crezut şi voi crede că dintre noi doi dânsul este cel cerebral, iar eu cel entuziast, idealist, mai repezit, ca majoritatea oltenilor, deci mai supus greşelilor de exprimare şi mai ales de calcul politic.
Am sesizat şi puternica legătură cu fraţii moldoveni şi am apreciat patriotismul, dragostea de neam şi de frate. Îi împărtăşesc sentimentele şi dorinţele faţă de viitorul fraţilor moldoveni. Doresc din suflet ca Moldova să revină acolo unde îi e locul pentru că aşa ar fi normal. Spre deosebire de domnul Petrescu însă, nu am crezut şi nu cred că acest lucru se va întâmplă prea curând şi îmi e teamă că, cu cât va trece mai mult timp, cu atât dorinţa va deveni mai irealizabilă. Între ceea ce doresc eu şi ceea ce se va întâmplă este o distanţă ce se poate măsură în zeci de ani. Dacă se va realiza. Eu nu am nici relaţiile şi nici posibilităţile domnului Petrescu şi ale altora de a intră în contact cu personalităţi marcante ale vieţii publice moldave. Nu am cunoscut personal nici un om politic sau jurnalist de dincolo de Prut, am cunoscut doar o învăţătoare, acum cred că 15 ani, din Chişinău, căreia, la plecarea din Craiova, i-am făcut cadou un volum al regretatului Adrian Păunescu. Lacrimile din ochii acelei persoane mi-au spus mai mul