Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză: Harta chiriilor în sud-estul ţării/Brăila este mai scumpă decât Galaţiul şi Focşaniul şi se bate pentru locul I cu Buzăul

Publicat in Adevarul, vineri 13 mai 2011 ·

În acest moment, criza pieţei imobiliare se simte din plin şi la capitolul chirii, pretenţiile proprietarilor locuinţelor închiriate fiind temperate substanţial.

După o analiză a preţurilor din întreaga regiune, rezultă că în acest moment, cea mai scăzută chirie pentru o garsonieră se cere în Galaţi, unde vă puteţi muta dacă sunteţi dispus să achitaţi suma 75 de euro pe lună.

La polul opus se află Brăila şi Buzăul, unde chiria pentru garsoniere ajunge la 100 de euro pe lună. În Focşani, se poate închiria o garsonieră cu 80 de euro pe lună.

Când vine vorba despre apartamentele cu două camere, situaţia diferă. Astfel, în continuare, cele mai ieftine chirii din regiune se plătesc tot la Galaţi. Pentru un astfel de apartament un client va plăti maximum 125 de euro pe lună. Pe locul secund se situează Buzăul şi Focşaniul cu 130 de euro, iar la Brăila, un astfel de apartament se închiriază cu sume cuprinse între 130 şi 150 de euro.

Chiriile pentru apartamentele cu trei camere se ridică la 150 de euro în Galaţi şi Focşani, 180 de euro la Brăila şi 200 de euro la Buzău.

Iată cele mai căutate zone din cele patru oraşe: Brăila - garsoniere în cartierele Barieră, Vidin; apartament două camere - Viziru, Obor, Plantelor; apartament cu trei camere: Dorobanţilor - Piaţa Mare. Buzău: Garsoniere: Unirii Centru, Bălcescu, Micro 3; Apartament două camere: Unirii Sud; Apartament cu trei camera Ultracentral, Unirii Centru, Unirii Nord. Galaţi: Garsoniere: Micro 38, 40, Siderurgiştilor, Centru ; Apartament două camere: Micro 19, Mazepa 1, Mazepa 2 , Apartament cu trei camere: Micro 39, Micro 39. Focşani - Garsoniere, zona Sud; Apartament două camere lângă Piaţă; apartament cu trei camere strada Gării.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 13 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 20 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 10 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°