După  ce domnul deputat Socaciu s-a alarmat tot pe motiv că suntem pe cale de a ne pierde proprietățile expresivității autohtone și că am putea ajunge la confuzii lingvistice pentru că urmărim prea multe telenovele, luminatele minți ale Senatului României au decis că suntem o adunătură de inculți. Sau, mă rog, insuficient culturalizați. Și în toată providența ei obtuză, înalta autoritate a considerat favorabilă adoptarea unei legi care ne-ar face cu cel puțin o jumătate de oră mai deștepți.  E vorba despre proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 504/2002 a audiovizualului, propus de domnul deputat din partea PNL, Gheorghe-Mirel Taloș. Tot respectul pentru inițiativă. Altminteri, pe aceeași linie culturală, domnia sa este cunoscut pentru un alt proiect de lege destinat înființării unui salon de artă pentru tinerii debutanți (numai că tinerii au cam trecut de la șevalet la tabletă, iar proiectul nu s-a mai concretizat, după câte am înțeles, decât virtual – www.salonuldebutantilor.ro).

Despre ce se vorbește în proiect? Succint, televiziunile generaliste vor fi nevoite să aloce săptămânal cel puțin 120 de minute pentru emisiunile cu conținut cultural sau educativ, iar cele de știri vor trebui să intercaleze măcar 30 de minute cu astfel de programe. În expunerea de motive ale proiectului se vehiculează concepte pentru care nici sociologia ori antropologia culturală nu au ajuns să puncteze definiții univoce. “Cultură” și “gust public” sunt două dintre cele mai halucinante. Prima noțiune, cel puțin, e cât se poate de generoasă. Culturală poate fi o emisiune despre artă, cum, la fel de bine, poate fi și una culinară sau despre muzică contemporană (chiar și manele). Ideea e că (spune sociologia) aproape orice poate fi “cultural” atâta vreme cât vorbim de o serie de valori sau noțiuni validate de un număr cât mai mare de indivizi. Așadar, după rațiu