● Aşadar, ca să ajungi sfânt e nevoie de patalamaua unei comisii! De avizul unor funcţionari cu cotiere şi dioptrii dihai, care să dea o dezlegare administrativă, medici şi trepăduşi cu patrafir. Dar nu oricum, ci după o adâncă chibzuinţă birocratică, prin parcurgerea obligatorie a regulamentelor şi procedurilor mirosind a smirnă. La capătul cărora ţi se eliberează legitimaţia de sfânt, ptiu, drace! Vasăzică, nomenclatura asta cerească nu se naşte pur şi simplu dintr-o înzestrare dumnezeiască, ci din catastifele bisericeşti. Păi, pentru sanctificarea Papei Ioan Paul al II-lea s-a constituit o comisie (dioceză, în limbajul păsăresc al teologilor catolici) de analiză a miracolelor pământene săvârşite de defunctul petent. Vreo 270 la număr, în urma selecţiei preliminare foarte riguroase. Slujbaşii în sutane ai Vaticanului vor purica meticulos caz cu caz şi vor decide dacă-l trimit pe înaltul răposat în ierarhia păstorită de Ăl de Sus. Şi de va fi admis, "Atletul lui Dumnezeu" va semna apoi o fişă de post şi i se va face instructajul la noul loc de muncă. Doamne, cât tembelism în lumea clericală de pretutindeni! Să arunci în derizoriu, în asemenea hal, un destin exemplar ca al lui Karol Wojtyla e curată blasfemie!...
● Tot cam atunci, în ziua aleasă de Roma pentru beatificarea papei polonez, neaoşii ţigani trăiau clipe de beatitudine între crucile din cimitir. Duminica Tomii i-a scos pe minoritarii tuciurii din palatele cu turnuleţe şi i-a mânat la mormintele neamurilor stinse. Au întins fleicile pe grătarele sfârâinde şi au aranjat un ospăţ grotesc întru pomenirea duşilor. Sărăcimea a mirosit că e rost de haleală moca şi s-a pus pe închinat. Starostele etnicilor i-a miluit cu salamuri "second-hand" şi licori prefăcute, iar lăutarii au cântat de inimă albastră. Să le fie morţilor, că tare mai dănţuiau odată!, s-a înduioşat bulibaşa. Haoleo!, s-au repezit, c
