Vechimea Podului Târgoviştei pare să coincidă cu însăşi întemeierea Bucureştilor, dacă nu nesocotim mai vechile incursiuni ale voievozilor Ţării Româneşti la sud de Dunăre sau desele lupte cu oştile bizantine şi, mai apoi, după 1369, cu hoardele otomane, când, foarte probabil, au fost folosite atât actuala şosea a Chitilei - ce ducea spre Curtea de Argeş, Cetatea Poenari şi Câmpulung - cât şi Şoseaua Targovişte. Ca atare putem presupune că această arteră, numită astăzi Calea Griviţei, a format cu Podul Beilicului axa istorică a oraşului, ceea ce ar însemna că a cuprins o bună parte şi din Podul Mogoşoaiei, apărut în documente abia în anul 1692, plus vechea uliţă Işlicari. Această presupunere explică de ce străvechiul drum spre Târgovişte porneşte de la o distanţă atât de mare de Curtea Veche, aproximativ 1,5 km, când, privind din unghiul continuităţii, normal ar fi fost să "izvorască" din dreptul Bisericii Domneşti, precum, altădată, Podul Beilicului. Rezultă că o parte din trecutul Podului Târgoviştei a fost transferat în conturile străzii Carol I(fostă Işlicari, Franceză şi Curtea Veche) şi al Podului Mogoşoaiei…
Puţini ştiu că porţiunea cuprinsă între străzile Banului, general Budişteanu, Calea Griviţei şi Calea Victoriei, a aparţinut Domnitorului Barbu Ştirbei: era o grădină vastă, cu magnolii şi tufişuri de liliac, care înconjura palatul ce se vede şi astăzi, clădit în anul 1852. Aproximativ în locul clădirii Corpului de Gardă al acestei reşedinţe domneşti, s-au succedat în timp locuinţa marelui arhitect şi restaurator de monumente George M. Cantacuzino şi Ministerul petrolului. Peste drum se află Casa Romanit, cumpărată de stat în 1836. Clădirea, mărită în anul 1883, a adăpostit Cancelaria Domnească, Curtea Administrativă, Ministerul de Finanţe, în prezent ea alcătuind un corp din "Muzeul Colecţiilor de Artă" inaugurat la 21 august 1978. Dincolo de e
