Filmul care a dat startul cursei pentru Palme d’Or, \"Sleeping Beauty\" are cap, coadă, atmosferă şi o eroină seducătoare. Nu are însă substanţă sau scop
Nu se întâmplă des ca un lungmetraj de debut să fie inclus în principala secţiune a festivalului de la Cannes, dar primul film al cunoscutei romanciere australiene Julia Leigh (acum în ipostază de scenaristă şi regizoare) a avut acest privilegiu, poate şi din cauza faptului că o favorită a Croazetei, Jane Campion, şi-a asociat numele cu "Sleeping Beauty". Dar dincolo de "Jane Campion presents…", există o emulaţie a atmosferei din filmele acestei regizoare, numai că ea nu cadrează cu naraţiunea forţată.
Acţiunea filmului s-ar putea reduce la "Coşmarul începe când ştii ce s-a întâmplat în timp ce dormeai". Tânăra studentă Lucy (Emily Browning, eroina din "Sucker Punch"), alternează cursurile cu o slujbă într-o cafenea, cu aventuri de o noapte şi cu întrevederi ebriate cu singurul ei prieten, Birdman (Ewen Leslie). Viaţa ei se schimbă dramatic când se angajează ca "sleeping beauty". Mai precis, o damă de companie drogată şi, prin urmare, căzută într-un somn atât de adânc încât nicio durere nu o poate trezi. Un eveniment tragic face ca Lucy să violeze termenii contractului şi să încerce să afle ce se petrece cu ea în timp ce doarme.
Prezentarea oficială a filmului, care promite un basm erotic, nu minte. Poate că exagerează puţin cu eroticul - lungmetrajul cade într-o notă grotescă şi nu o dată - dar cât priveşte dimensiunea de basm, "Sleeping Beauty" e croit pe exact acelaşi calapod de plauzibilitate. Există şi elemente vizuale ale basmului încorporate: maştera care adoarme fata inocentă, pelerine cu glugi, un fir roşu compus din fructe ca să arate drumul de întoarcere.
Însă poţi intui de-a lungul filmului că Leigh avea de ales între un studiu de personaj îmbibat de atmosfer