Pentru prejudiciul de 34,3 mil. euro creat băncii împreună cu directorul său comercial, Viorica Olăeru, s-a pus sechestru pe bunurile acestora din România şi SUA
Fostul director general al CN CFR SA, Mihai Necolaiciuc, şi fostul său director economic, Viorica Olăeru, au fost trimişi ieri în judecată de procurorii anticorupţie pentru deturnarea fondurilor Băncii Europene de Investiţii (BEI) în 66 de acte materiale.
În fapt, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reţinut, potrivit rechizitoriului trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu BEI un contract de finanţare pentru realizarea "Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor". Finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.
Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2003, Necolaiciuc şi Olăeru "şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de 86.099.721.567 lei vechi (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate". "Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc