Pasionat de istorie şi de literatură, doctorul Liviu Gârbea spune că îi creşte inima de câte ori poate face o „faptă luminoasă”.

Prezent la aproape toate evenimentele culturale din judeţ, Liviu Gârbea este foarte implicat în viaţa culturală a urbei, la care contribuie cu scrieri şi opinii. Plin de pasiune şi de compasiune, doctorul nu poate vorbi, fără să i se umple ochii de lacrimi, despre cei pe care îi consideră eroi ai neamului şi care au suferit în închisori. Cabinetul său de la spital este plin de cărţi istorice, multe dintre ele scrise de aceştia, pe care mereu le atinge cu drag.

Îşi iubeşte ţara, dar îl dezamăgeşte poporul

„Şi dacă sunt băţos cu ţara şi cu locul în care m-am născut, nu pot să spun acelaşi lucru, de multe ori, în legătură cu poporul din care fac parte“, susţine el. Se consideră un minoritar în toate planurile. „Unde pot eu oare să mă plasez, având în vedere că mereu am fost un minoritar: în politică fiind ţărănist, în religie fiind greco-catolic, minoritar în opţiuni, adesea minoritar în situaţii clare şi evidente şi cel mai disconfortant sentiment este acela că mă simt minoritar ca român. "Chiar cu preţul unei prietenii, uneori prefer să rămân o majoritate de unul singur. Mă salvează în acest sens o vorbă a lui Mark Twain: «De câte ori simţi că poţi fi de aceeaşi părere cu majoritatea, e bine să te mai gândeşti o dat㻓, explică doctorul Gârbea.

Doctorul povesteşte cum, în tinereţe, în vacanţa de după admiterea la facultate, a lucrat câteva luni ca vagonetar în subteran, „pentru că nu aveam ce mânca şi cu ce mă îmbrăca”. Povesteşte cum a terminat facultatea de medicină de la Cluj. „Am venit împreună cu alţi şapte colegi de la Zalău, unul mai bun ca altul, şi pe care-i ţin lipiţi de inimă, inclusiv pe cei doi care au plecat la ceruri“.

N-a vrut să plece din România

Spune că a fost invi