Există astăzi operele complete ale lui Roland Barthes, editate şi prefaţate de Eric Marty, unul dintre apropiaţii lui Barthes în anii 1970 (ultima versiune este cea în cinci volume, apărută la Seuil în 2002).
De altfel, Eric Marty, profesor la Paris VII este autorul unor cărţi despre Barthes, dintre care cea mai importantă, Eric Marty, Roland Barthes, le métier d’écrire, Seuil, 2006, cuprinde atît studiile apărute deja în Operele complete, cît şi o consistentă parte (auto)biografică. Aşa după cum recunoaşte chiar editorul, aceste Opere ale lui Barthes nu sunt tocmai complete. Există o seamă de texte neinserate şi cîteva inedite. Poate cele mai importante dintre acestea din urmă – mai ales din perspectiva, la modă astăzi în Paris, unui Roland Barthes scriitor – ar fi corespondenţa dintre acesta şi Robert David. Robert David e un no name, prieten pe care îl cunoaşte în anii ’40, în sanatoriu (pentru cine se întreabă de ce Barthes debutează la aproape 40 de ani, acesta este răspunsul: mulţi ani petrecuţi în sanatoriu, ca tuberculos, cu subfebrilitate permanentă). „Prieten” nu înseamnă numaidecît amic, şi cei care cercetează tema prieteniei în scrierile barthesiene trebuie să ştie că Barthes numeşte prieten un iubit. Dar trebuie să mă opresc aici din a numi lucruri pe care, neîncercîndu-le vreodată, aş părea impostor să le numesc. Oricum, Robert David e un tînăr licenţiat în drept şi, în ultima jumătate a anilor 1940, adresantul tăcut al unei corespondenţe febrile, al multor declaraţii de iubire, dar şi al unor mărturii intelectuale şi morale la care cititorul nu are încă acces. Publicarea lor rămîne încă interzisă de moştenitorul operei lui Barthes, fratele său vitreg Michel Salzedo. Sper însă ca, în curînd, filobarthesienii români să aibă parte de o surpriză plăcută.
Un teoretician se poate justifica prin validitatea argumentelor. Dar la întrebarea „de
