Controversele din ultimele luni privind deconspirarea unor scriitori care au colaborat cu Securitatea (asupra lor s-a aplecat deja, în Observator cultural şi Ziarul de Iaşi, Bogdan Creţu) îmi dau ocazia să revin asupra unor chestiuni atinse din alt unghi în articolul Iluziile revizionismului est-etic (publicat în trei părţi, în Observator cultural, în numerele 539, 540 şi 541, din 2010). Ele nu mai privesc de data asta direct literatura, ci viaţa scriitorilor sub ceauşism şi condiţionările ei obscure. Dezvăluiri selective Ar trebui deconspiraţi toţi ofiţerii şi colaboratorii poliţiei politice, nu să primim dezvăluiri selective, posibil controlate şi instrumentate orientat. Ar trebui să evaluăm trecutul cu discernămînt, contextualizînd cu grijă, separînd planurile şi fără partizanat autolegitimator. Însă, într-o lume în care relevanţa publică a scriitorilor ca scriitori, nu ca formatori de opinie în media, a devenit marginală, îmi e tot mai clar că modul în care sînt instrumentate aceste dezvăluiri implică adesea mize de putere, vizînd compromiterea unor adversari ideologici şi reglări de conturi. Ele fac parte dintr-o bătălie pentru Legitimitate şi Valoare (cu tot ce implică asta: prestigiu instituţional, resurse de capital simbolic şi acreditarea publică drept „Elită intelectuală autentică“). E vorba, evident, de valoarea moral-politică adăugată, legitimată mai ales prin integritatea atitudinii antedecembriste, nu doar de valoarea strict culturală sau literară, resimţită ca insuficientă, nişată, fără impact social şi eficienţă publică, bine reprezentată, în plus, şi în rîndul „rezistenţilor“/„evazioniştilor“, şi în cel al „colaboraţioniştilor“. De o parte îi avem aşadar pe „cei drepţi“, care n-au colaborat cu „Diavolul totalitar“ (pînă la proba contrarie a dosarelor) şi, chiar dacă nu s-au opus pe faţă, „nu s-au mînjit“ ori, dacă au greşit, „s-au lepădat la ti