* consideră preşedintele filialei judeţene a PNL Brăila, Cătălin Boboc * "Cred că cea mai mare problemă este aceasta, a reducerii personalului, în contextul în care toată lumea reclamă necesitatea poliţistului la colţ de stradă, oameni care, până la urmă, îţi dau siguranţă atunci când îi vezi că patrulează", a declarat Boboc
Cătălin Boboc, liderul PNL Brăila, consideră că disponibilizările masive anunţate în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor avea drept efect secundar creşterea fenomenului de infracţionalitate. Liberalul a făcut, în special, referire la Brăila, care, din punct de vedere al infracţionalităţii, reprezintă un oraş cu "tradiţie". Boboc e de părere că Proiectul de Lege iniţiat de MAI va da peste cap ordinea publică a Brăilei. "Urmează să se aprobe şi legea asta, care prevede reducerile bugetare la MAI, restructurările de personal şi altele. De curiozitate, am analizat şi eu situaţia din judeţul nostru şi, aşa, ca o medie, va însemna că 450 de oameni vor pleca acasă. Spre ştiinţa dumneavoastră, în Brăila avem circa 800 de poliţişti şi un deficit de 100 de cadre. După zeci de ani în care, ştim cu toţii, la Brăila a existat un aspect infracţional, avem vreo doi ani consecutivi în care, oarecum, lucrurile s-au mai aşezat, în care simţim o oarecare ameliorare a situaţiei. Poate chiar putem spune că am perceput mai aproape poliţiştii în stradă. Iată că lucrurile păreau a fi pe un făgaş normal şi acum avem iarăşi o reducere de personal (...) Cred că e o mare problemă, în contextul în care toată lumea reclamă necesitatea poliţistului la colţ de stradă, oameni care, până la urmă, îţi dau siguranţă atunci când îi vezi că patrulează", a declarat Cătălin Boboc, în cadrul unei conferinţe de presă.
Precizăm că, la această oră, Proiectul de Lege privind reducerea aparatului de personal din cadrul Ministerului Administraţiei