Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI - 14.05.2011

Publicat in Bursa, sâmbătă 14 mai 2011 ·

* ADEVĂRUL

* Băsescu, în primul rând la meciul Boc-Blaga

Democrat-liberalii stabilesc astăzi dacă lasă partidul tot pe mâna premierului Emil Boc sau îl încredinţează secretarului general Vasile Blaga. Sprijinul lui Traian Băsescu este, în opinia analiştilor chestionaţi de "Adevărul", reperul delegaţilor la Convenţia Naţională. Susţinerea declarată a preşedintelui Traian Băsescu reprezintă "marele avantaj" al lui Emil Boc în lupta cu Vasile Blaga, în opinia analistului politic Cristian Pârvulescu, care îi şi atribuie premierului prima şansă de câştig.

* Industria şi exporturile ne-au scos din recesiune

Analiştii, dar şi guvernanţii spun că românii vor simţi mai târziu creşterea statistică a economiei şi îndeamnă la cumpătare. În ciuda creşterii economice înregistrate în ultimele două trimestre, românii continuă să se confrunte cu scăderi salariale şi scumpiri ale bunurilor de consum. După ce economia a consemnat o creştere nesemnificativă, de 0,1%, în ultimele trei luni din 2010 faţă de trimestrul precedent, avansul a fost unul mai însemnat în prima parte a acestui an. Astfel, PIB a urcat cu 0,6% în primul trimestru faţă de ultimele trei ale anului trecut, potrivit primelor estimări ale INS.

* Mesaje de temperare

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat ieri că această ieşire din recesiune "nu are cum să se reverse imediat în casele românilor". El a spus că românii vor continua să-şi ajusteze consumul până la finalul anului 2012 şi chiar şi în 2013. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a arătat că primul efect al ieşirii din recesiune va fi sporirea încrederii investitorilor în economia românească. Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, atenţionează că alimentarea aşteptărilor că ieşirea din recesiune ne va permite să revenim la salariile din sectorul bugetar de dinaintea tă

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°