Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spargere la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 mai 2011 ·

Şeful Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Radu Mărgeloiu, a fost anunţat vineri dimineaţă, la ora 6.30, că i s-a spart biroul, îngrijitoarea, cea care a făcut descoperirea, găsind pe podea şi fecalele hoţilor, acoperite cu câteva fire de busuioc uscat. La o sumară inventariere a bunurilor din birou, Radu Mărgeloiu a observat că au dispărut computerul şi 15 telefoane mobile scoase din uz, dintre care doar trei ar mai putea fi folosite. A fost anunţată poliţia, au sosit anchetatorii, dar grija principală a celor care au birouri în zonă a fost să li se permită accesul îngrijitoarelor să strângă gunoiul şi să igienizeze spaţiul.

Modul de operare, spun angajaţii spitalului, este acelaşi ca la precedenta spargere, dată în spital în urmă cu trei luni, tot într-o zi de 13. „Uşile nu au fost forţate şi, foarte probabil, s-a pătruns pe fereastră. Şi de data aceasta s-a găsit sita de la fereastră tăiată, dar geamul n-a fost spart, ci doar a fost forţată rama, care a cedat. Femeia de serviciu a intrat cu cheia, n-a observat nimic neobişnuit. Uşa s-a deschis ca de obicei, adică nimic în neregulă până să intre în birou. De-abia când a vrut să se apuce de curăţenie a observat“, a declarat Radu Mărgeloiu.

„Există şase chei de la acest birou, iar la fereastră de-abia ajungi cu mâna“

Primii care şi-au pus întrebări au fost reprezentanţii firmei de pază. Şeful Serviciului Judeţean de Pază, Emil Popa, aflat la faţa locului, a spus că i se pare destul de suspect ca hoţii să fi pătruns în încăpere pe fereastră. „Am fost acolo şi de-abia ajung cu mâna la fereastră. Nu cred că se putea intra foarte uşor fără o scară. În plus, farmacia de vizavi e deschisă nonstop. Întâmplător am auzit că există şase chei de la acest birou. Nu spun asta să scot oamenii mei din culpă, pentru că oricum vom face şi noi o anchetă internă, iar c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 10 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum 48 minute
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 3 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum o ora
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Germania, lidera Grupei A, înfruntă Elveţia şi Scoţia întâlneşte Ungaria, la startul rundei a treia

Mediafax acum 3 ore
22:00: Elveţia - Germania (Grupa A, Frankfurt) Elveţia nu a reuşit să completeze golul frumos al lui Xherdan Shaqiri în remiza 1-1 cu Scoţia de la Köln, dar cele patru puncte obţinute de naţionala din ţara cantoanelor în două meciuri îi plasează pe

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Cutremur în România, duminică dimineața!

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 23 Iunie 2024 la ora 05:34:20 (ora locală a României) s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 115.3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km NV de Buzău, 6

Forţele israeliene au legat un palestinian rănit de un jeep în timpul unui raid - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Forţele israeliene (IDF) sunt implicate într-un nou scandal de comportament necorespunzător, fiind acuzate că au legat sâmbătă un palestinian rănit de capota unui jeep în timpul unui raid la Jenin, în Cisiordania ocupată, relatează Reuters. O înregi

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°