* pentru brăileni miza este victoria
Astăzi, pe Municipal, de la ora 11.00, CF Brăila primeşte replica altei formaţii retrogradate deja, Juventus Bucureşti.
Singurul obiectiv care le-a mai rămas celor două echipe este cel al realizării baremului de puncte.
Deocamdată, mai bine la acest capitol stau bucureştenii, cu 15 puncte, în timp ce formaţia antrenată de Timofte are cu 3 puncte mai puţin, astfel că se aşteaptă un duel în care ambele combatante vor da totul pentru a obţine victoria.
Pentru că joacă în faţa propriilor spectatori, CF Brăila porneşte astăzi cu prima şansă, misiunea brăilenilor fiind pe undeva uşurată şi de faptul că adversara sa şi-a întinerit foarte mult lotul de jucători.
Partida dintre CF Brăila şi Juventus Bucureşti este arbitrată la centru de Cătălin Popa (Piteşti), iar la linii vor oficia Bogdan Medrea (Rm. Vâlcea) şi Anghel Voicu (Suseni-Argeş). Arbitru de rezervă este Victor Chiriazic (Tulcea), iar observatori Ştefan Poenaru (Pantelimon-Ilfov) şi Marius Ciugarin (Bucureşti).
Partida tur s-a încheiat la egalitate. Nelu Bucă a deschis scorul pentru brăileni, în finalul primei reprize, iar Dumitru Grigore a egalat în partea secundă.
Etapa a 27-a programează meciurile:
Săgeata Năvodari - Ceahlăul Piatra Neamţ
Delta Tulcea - FC Snagov
Steaua II Bucureşti - Farul Constanţa
Concordia Chiajna - Viitorul Constanţa
Gloria Buzău - FC Botoşani
Dinamo II Bucureşti - CS Otopeni
CF Brăila - Juventus Bucureşti
FC Astra II - Dunărea Galaţi * pentru brăileni miza este victoria
Astăzi, pe Municipal, de la ora 11.00, CF Brăila primeşte replica altei formaţii retrogradate deja, Juventus Bucureşti.
Singurul obiectiv care le-a mai rămas celor două echipe este cel al realizării baremului de puncte.