Oare o să se umple lumea de yoghini? Oare o să devină levitaţia obligatorie? Oare au să-i certe învăţătorii pe copiii obraznici, care din plutirea în lotus vor deşuruba becurile din tavanul clasei?

Mă obsedează sloganul unei campanii TV pentru cumpătare şi viaţă fără colesterol, care ne îndeamnă să trăim fericiţi consumând: câte puţin din fiecare. De fiecare dată când mă întorc de la shopping, îmi vine în minte acest dicton dietetic şi mă pocneşte râsul amintindu-mi de coada în care se înşirau cărucioarele pline cu mici kestii strict necesare: 10 kile de carne, 5 de broccoli şi un bax de alge pentru sushi. Aşa, să avem din ce pune pe masă o gustărică, dacă vine în vizită un batalion.

Oricum, cuvântul magic criză e pe cale să devină un fel de deci, un înlocuitor al tuturor răspunsurilor rămase fără întrebare. Dar dincolo de ce aflăm de la ştiri zilnic şi de toate celelalte surprize, surprize care vor intra în scenă de acum înainte, s-ar putea găsi şi o altă perspectivă asupra acestei aventuri. Ştiu de la toţi bătrânii din familia mea că pâinea nu se aruncă. Probabil că încercările prin care au trecut bunicii, străbunicii şi stră-străbunicii noştri au sedimentat la un moment dat în conştiinţa timpului lor respectul pentru lucrurile care ne ajută să trăim. Poate din cauza asta, bunicul meu aromân transforma pâinea în pesmeţi, când simţea un surplus de pâine proaspătă în casă. Mie mi se părea destul de hazlie, dacă nu ridicolă, insistenţa cu care acţiona, dar amintirile lui despre nişte timpuri ceva mai grele m-au convins să o las mai uşor cu ironia. Pe urmă sunt toate mătuşile care din nişte ingrediente pe care nu le vom vedea niciodată expuse în show-urile de bucătărit, pentru că nu sunt nici teribil de aspectuoase, nici suficiente, încropesc nişte mâncărici care te fac să te închini şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu şi înainte, şi după masă. @N_