Tiberiu Bratu, chirurg plastician în Timişoara, spune că mulţi pacienţi apelează la el pentru a scăpa de complexe, şi nu pentru că ar avea cu adevărat nevoie. Tratamentul reparatoriu în chirurgia estetică este foarte scump: 50.000 de euro s-au cheltuit în trei luni de spitalizare pentru un miner rănit în subteran.

De ce aţi ales să vă specializaţi în chirurgie plastică şi reparatorie?

Când am început eu se făceau arsuri şi chirurgia mâinii, în principal. Nu existau atâtea procedee de chirurgie reconstructivă, de microchirurgie şi bineînţeles că nici estetica nu avea amploarea de astăzi. Nu erau nici atât de mulţi pacienţi. Cred că alegerea a fost întâmplătoare. Iniţial am vrut să fac chirurgie internă, dar mi s-a părut că ar fi mai dinamic să fac o ramură chirurgicală. Se făceau înscrieri la Primăria Capitalei, era coadă mare şi am rugat un prieten să îmi depună actele. El a venit foarte bucuros să-mi spună că a găsit o coadă mai mică, unde erau numai 20 de înscrişi, faţă de chirurgie generală, unde erau 100. Eu luptam pe trei locuri, ei, la chirurgie generală, pe 20.

Cum se făcea chirurgia plastică la începutul carierei dumneavoastră?

Când am venit la spitalul din Timişoara exista o secţie de chirurgie plastică, cu şase saloane, pe două etaje. Nu prea ştia nimeni ce înseamnă chirurgia plastică, inclusiv eu. De fapt, secţia aceasta s-a făcut iniţial pentru tratamentul arşilor. Aceasta era problema de bază. Partidul investea în asta, era şi o chestiune de imagine. Mereu aveau loc explozii la combinatele chimice din zonă. Încet, încet, am avut şansa să dezvolt specialitatea asta, am adus lângă mine tineri specialişti, iar acum suntem opt medici primari şi specialişti şi foarte mulţi rezidenţi, din toate colţurile lumii. De şase ani suntem mutaţi în Casa Austria, având cea mai modernă locaţie din ţară pentru chirurgie plastică.

Cum a f