Sa tot fi trecut 15 ani de atunci. Era pe la mijlocul anilor '90, cand fotbalul din Divizia A nu producea gauri decat in bugetul TVR, nu si in cel al televiziunilor particulare, care inca nu aveau nici puterea, nici expunerea de azi.
La finele unui meci mediocru, jucat pe o ploaie caineasca, reporterul televiziunii publice il cheama pe antrenorul echipei gazda pentru un scurt interviu. Studioul de transmisie era improvizat in spatele uneia dintre porti. In jur, pe gazon, se formasera baltoace, iar reporterul se trezeste refuzat categoric de tehnicianul enervat de insuccesul echipei sale: "Mai baiete, tu crezi ca eu ma bag acolo cu pantofii mei de 300 de parai?". Omul antrenase prin Golf, avea bani, se stilase, nu mai cobora la nivelul baltoacelor din campionatul in care se intorsese. Cum sa isi justifice el incompetenta, tocmai intr-o balta?
E tot mai plina Romania de oameni ca antrenorul de fotbal din anii '90. Oameni catarati pe situatii, pe functii si salarii babane, oameni cu pantofi impecabili, cu varfuri ascutite si luciu, pe care si-i admira minute in sir in oglinda, dimineata, pana vine soferul cu masina la scara. Multi dintre ei sunt catarati pe functii publice si, in contul salariilor cheltuite pe pantofi de firma, au pus pe butuci tot felul de companii cu capital de stat. Ei sunt, in definitiv, principalii responsabili pentru grava criza a sectorului bugetar. Din pricina oamenilor acestora, cu pantofi impecabili, si a altora ca ei, politicienii care i-au tinut ani de zile in spate, Romania a ajuns la mana Fondului Monetar International. Primim bani cu taraita, "in transe", cum frumos suna de fiecare data comunicarile birocratice, si, in schimbul banilor, suntem chemati trimestrial, sau chiar mai des, sa-i dam explicatii unui anume domn Jeffrey Francks, seful misiunii FMI in Romania, despre ce am mai facut la capitolul reforma.
Spre de
