Patriarhia Ierusalimului a rupt comuniunea cu Patriarhia Română. Mass-media a amuţit pentru câteva clipe, după care a fost năpădită de titluri-şoc, bombă.
Ştirea conţinea resorturi de imagine greu de controlat emoţional: Biserica Mamă, Biserica Sfântului Mormânt ne reneagă. Ca şi cum eram respinşi de la Înviere!
În realitate, miza acestui conflict inter-bisericesc ţine de canoane şi de diplomaţie. Patriarhia Română ridică la Ierihon un aşezământ pentru pelerinii români. Conform canoanelor ortodoxe, construirea unui sfânt lăcaş pe teritoriul altui stat este permisă doar cu acordul părţilor. Mai pe româneşte, nu poţi construi o biserică în Bulgaria fără acordul Sinodului bulgar, după cum nici ei nu pot face acelaşi lucru fără avizul nostru.
Lucrările la Ierihon au început în 1998, cu acordul verbal al Preafericitului Patriarh Diodor. Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist era prieten cu Diodor. Acesta vizitase România în iunie 1982, la in vitaţia Patriarhului Iustin, iar la Suceava, uimit de credinţa localnicilor, a spus: "Mi-aş fi dorit să mă fi născut român". Patriarhul Diodor sau Diodoros, cum îi spuneau grecii, a fost în România şi la instalarea Patriarhului Teoctist, în 1986. Între cei doi se legase o mare prietenie. Aşa că acordul verbal - e drept, fără cel necesar, scris al Sinodului - a fost dat, iar aşezământul românesc a început să se ridice încet, încet.
După Patriarhul Diodor a venit Irineos I, destituit în luna mai 2005, pentru nişte afaceri imobiliare destul de încâlcite. Donaţiile palestinienilor creştini ajungeau - via Irineos - pe mâna unor israelieni. Noul patriarh al Locurilor Sfinte, Theophilos III, a decis că nu suntem în rânduială. Cel de-al 97-lea episcop al Ierusalimului a hotărât împreună cu Sinodul să rupă relaţiile cu noi. Başca, să-l caterisească pe arhimandritul Ieronim Creţu, reprezentantul n
