După demonstraţia pe care a făcut-o Carmen Topciu, săptămâna trecută, cântând „Carmen”, în faţa sutelor de spectatori români şi străini din sala Operei Braşov, urmează, în această seară, de la ora 18.30, Liviu Iftene în „Fiica Regimentului”. Opera comică semnată de G. Donizetti, care a înregistrat un adevărat succes şi pe scena din Salzburg, spune povestea fetiţei Maria, nou-născuta găsită pe câmpul de bătălie, copilul îndrăgit şi răsfăţat de toţi grenadierii. Când însă Maria află că aparţine unei familii de viţă nobilă, viaţa ei se schimbă. Muzica vă va purta prin copilăria ei, dar va spune şi povestea de iubire dintre ea şi Tonio, tânărul care se hotărăşte să se înroleze de dragul ei. Cum se va încheia povestea Mariei, rămâne să aflaţi. Vor da viaţă poveştii Nicoleta Chirilă, Gabriela Hazarian, Cristian Fieraru, Liviu Iftene, Valentin Marele, Vitalii Dumitru, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar. Regia este semnată de Cristian Mihăilescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla Traian Ichim. Preţul biletelor este de 10 şi 20 de lei. După demonstraţia pe care a făcut-o Carmen Topciu, săptămâna trecută, cântând „Carmen”, în faţa sutelor de spectatori români şi străini din sala Operei Braşov, urmează, în această seară, de la ora 18.30, Liviu Iftene în „Fiica Regimentului”. Opera comică semnată de G. Donizetti, care a înregistrat un adevărat succes şi pe scena din Salzburg, spune povestea fetiţei Maria, nou-născuta găsită pe câmpul de bătălie, copilul îndrăgit şi răsfăţat de toţi grenadierii. Când însă Maria află că aparţine unei familii de viţă nobilă, viaţa ei se schimbă. Muzica vă va purta prin copilăria ei, dar va spune şi povestea de iubire dintre ea şi Tonio, tânărul care se hotărăşte să se înroleze de dragul ei. Cum se va încheia povestea Mariei, rămâne să aflaţi. Vor da viaţă poveştii Nicoleta Chirilă, Gabriela Hazarian, Cristian Fieraru, Liviu Iftene, Valentin Marele,