Cum tot mai mulți români se împrietenesc cu internetul, comerțul online ar putea crește anul acesta cu 20%. Dar suntem încă departe de a fi asimilat tehnicile de e-commerce autentic.
La finalul lunii aprilie, magazinul online de articole vestimentare, accesorii şi încălţăminte premium Tuatara.ro s-a relansat cu o nouă imagine. Site-ul are 20.000 de clienţi şi peste 200.000 de vizitatori unici pe lună și, conform reprezentanților săi, își propune să realizeze anul acesta o cifră de afaceri de un milion de euro. Știrea ilustrează două caracteristici ale comerțului online autohton: piața continuă să crească (atât prin atragerea de noi clienți, cât și prin lansarea de noi magazine), iar diversitatea produselor se mărește și ea, deși electronicele continuă să domine fără drept de apel.
„Piața de comerț online continuă să crească în România, an de an. Ea a înregistrat mici creșteri chiar și în perioada de recesiune din anii 2009-2010. În 2011, așteptăm o creștere de circa 15-20% pe ansamblul pieței, cu variații în funcție de diversele segmente de produs“, spune Marius Ghenea, președintele Asociației Române a Magazinelor Online. În opinia sa, comerțul cu produse electronice reprezintă circa 70% din totalul pieței. „Pentru următorii ani, estimăm că piața de comerț electronic se va echilibra din acest punct de vedere, astfel încât majoritatea segmentelor de produse să fie reprezentate online în procente similare cu relevanța lor din totalul comerțului românesc“, mai spune Ghenea.
Ca ciupercile după ploaie
Unul dintre motivele pentru care piața continuă să crească, pe lângă faptul că tot mai mulți clienți înțeleg beneficiile shoppingului online, este faptul că lansarea unui astfel de magazin s-a ușurat considerabil. Spre exemplu, ShopMania.biz este o platformă care permite pornirea de magazine online într-un timp scurt și la costuri reduse. Găzduirea